Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. New Draft e un program 100% online, gratuit, în cadrul căruia vei avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.
Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți: un mic respiro de la feedback-ul nostru. Cei trei producători creativi se vor alătura rezidenței în cea de-a doua săptămână de lucru, un punct în care proiectele sunt deja trecute de prima rescriere. Este un moment perfect pentru o lectură din afara grupului de lucru, de la trei oameni cu experiență cât zece cu care vor avea ocazia unei discuții pe lung despre proiect. Pentru unii poate fi chiar o șansă, pentru toți, în mod sigur, va fi o bună ocazie de pregătire pentru pitch-ul final,
– spune Crăița Nanu, trainer New Draft.
Ajunsă la a doua ediție, New Draft este prima rezidență de dezvoltare de scenarii de lungă durată, dedicată exclusiv proiectelor din România și Republica Moldova. Proiectul se va împărți în trei sesiuni de lucru de câte 5 zile, între iulie și octombrie 2023.
În urma înscrierilor, vor fi selectate 12 proiecte, care vor intra în faza de lucru intensiv. Autorii vor fi împărțiți în 3 echipe, alături de trainerii New Draft, Massimiliano Narduli (scenarist și script advisor), Ana Agopian (scenaristă și regizoare de film, consultantă de scenarii) și Crăița Nanu (selecționeră, curatoare de film și consultantă de scenarii). Sesiunile de lucru vor avea loc atât one-on-one, cât și în grup. În urma acestora, participanții vor avea timp să rescrie și să își dezvolte proiectul până la următoarea întâlnire. Prima sesiune de lucru este programată pentru perioada 11-15 iulie.
În cea de-a doua serie de întâlniri, în perioada 9-13 august, participanții New Draft vor avea oportunitatea de a primi feedback de la Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana, producători de film și membri importanți ai industriei cinematografice românești.
Cea de-a treia sesiune de lucru va fi între 9-13 septembrie și reprezintă perioada în care participanții finalizează lucrul la proiectele lor și pregătesc pitch-ul programat pentru luna octombrie.
Dosarul de înscrieri trebuie să conțină (fișiere PDF):
- sinopsis dezvoltat (minim 3 pagini, maxim 5 pagini)
- scrisoare de intenție
- CV
- Link către minim 1 film reprezentativ din filmografia cineastului (scurt sau lung metraj) sau un scenariu de scurt sau lung metraj.
Aplicațiile vor fi trimise pe adresa info@controln.ro. New Draft nu percepe taxe de înscriere sau participare. Mai multe detalii despre înscrieri poți găsi pe site-ul Asociației [ctrl-n].