Pe data de 16 septembrie 2011 va avea loc ce-a doua ediţie a evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc.
La ediţia din 2010, evenimentul a adunat aproape 7000 de spectatori, care au ales să se bucure de filmele din programul Nopţii Albe. De data aceasta, organizatorii au decis ca, pe lângă Bucureşti, şi alte oraşe să găzduiască cea mai lungă noapte dedicată producţiilor autohtone.
Astfel, evenimentul se va mai desfăşura şi în Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, simultan în cele patru oraşe, în noaptea de 16 septembrie.
În Bucureşti, Noaptea Albă se va derula în 9 locaţii, unele dintre acestea fiind cunoscute publicului din ediţia precedentă (Cinema Patria, Studio, Eforie, Noul Cinematograf al Regizorului Român). În Cluj-Napoca, cinefilii sunt aşteptaţi la Cinema Florin Piersic şi Cinema Victoria, spectatorii din Timişoara se pot bucura de proiecţii la Cinema Studio, iar, la Iaşi, Cinema Republica devine locul în care va avea loc maratonul filmelor româneşti.
Din program nu lipsesc producţii recent lansate pe marile ecrane precum Aurora (r. Cristi Puiu) sau Ursul (r. Dan Chişu), cele mai aclamate debuturi regizorale ale anului 2010: Morgen (r Marian Crişan), Eu când vreau să fluier, fluier (r. Florin Şerban) şi Felicia înainte de toate (r. Răzvan Rădulescu, Melissa de Raaf), sau titlurile precum California dreamin’ (nesfârşit) (r. Cristian Nemescu) şi Concertul (r. Radu Mihăileanu).
De asemenea, spectatorii se vor putea delecta şi cu o selecţie a celor mai originale documentare şi scurtmetraje româneşti ale anului 2011, dar şi cu filme clasice, care au influenţat generaţii de cineaşti.
Intrarea la filme va fi liberă, în limita locurilor disponibile.