În perioada 11-17 martie 2013, One World Romania, singurul festival de film documentar din România dedicat drepturilor omului, revine cu cea de-a șasea ediție, iar zilele trecute a fost lansat spotul oficial al evenimentului.
Dar iată ce ne-au pregătit organizatorii: șase secțiuni și 49 de filme. În plus, va mai fi și o retrospectivă a cineastului danez Jon Bang Carlsen, precum și alte evenimente, workshopuri și dezbateri.
Ura dăunează grav sănătății este secțiunea principală a ediției de anul acesta a One World Romania. Sub motto-ul „Toată vorbăria asta despre drepturile omului mă enervează rău.” (Anwar Congo în The Act of Killing), această secțiune grupează șase filme: Call Me Kuchu, On Decency, Soldier/Citizen, The Act of Killing, The Betrayal, The Cleaners și The Turner Film Diaries.
Motto-ul secțiunii Diz/Abilitati este „Nu vă holbați! Și nu-i mai arătați cu degetul!” (J.-P. Passi, unul dintre regizorii filmului Sindromul Punk). Același regizor spunea: ”De fapt, sper ca filmul meu îi privește cu atenție pe acești oameni, ba chiar se holbează la ei și îi arată cu degetul. Și poate chiar descoperă ceea ce e omenesc în fiecare dintre noi”. Filmele secțiunii sunt: Anton’s Right Here, Freestyle Life, Little World, Matthew’s Laws, Planet of Snail și The Punk Syndrome.
Cine pe cine manipuleaza?! prezintă o serie de filme despre mass-media și propagandă, iar motto-ul este: „Te caci în sufletul meu, nenorocitule, cu camera ta blestemată!” (Inta, eroina filmului Documentaristul). Filmele acestei secțiuni sunt: Big Boys Gone Bananas!, Documentarian, Forced Confessions, Sahia: Oldies but Goldies, The Brussels Business, The New Watchdogs și The Sheik and I.
Spotul oficial al festivalului One World Romania
Cea de-a patra secțiune se intitulează Dreptul și strâmbul, iar motto-ul ei este „Ordinea și justiția nu merg întotdeauna mână în mână.” (generalul Dov Shefi, în Legea prin părțile noastre). Patru filme pot fi urmărite în cadrul acesteia: Revision, The Law in These Parts, The Mayor și The Thin Blue Line.
Revoluție zi de zi prezintă șapte documentare despre ”oameni care nu sunt cuminți” din Rusia, Yemen, Cuba, China sau Belarus, sub motto-ul: „Curajul poate fi contagios.” (Michelle Obama, în Voci interzise). Cele șapte filme sunt: Ai Weiwei: Never Sorry, Forbidden Voices, Fortress, Self-Portrait in Handcuffs, The Art to Survive the Longest War in the World, The Reluctant Revolutionary și Winter, Go Away!.
Cea de-a șasea secțiune se numește Romanul adolescenței. Filmele acestei secțiuni descriu procesul maturizării unor tineri francezi sau
americani, dar și două povești ale unor adolescente române. Filmele incluse aici sunt: After the Silence, Anatomy of a Departure, Argentinian Lesson, Girl Model, Only the Young, The Bed is Broken și The Kid.
Mai multe detalii despre filmele ediției a șasea a festivalului One World Romania puteți găsi pe site-ul oficial al evenimentului, sau urmărind pagina de Facebook a One World Romania.