Festivalul Filmului European a ajuns la cea de-a XXI-a ediție și ieri, 18 aprilie, a apărut spotul de promovare al evenimentului.
Acesta a fost realizat de regizorul Paul Negoescu, care este, de altfel, ambasadorul actualei ediții. Ambasadorii celorlalte ediții au fost: Anca Damian (2016), Tudor Giurgiu (2015), Adrian Sitaru (2014), Cătălin Mitulescu (2012), Radu Muntean (2011), Radu Jude (2010), Marian Crişan (2009), Cristian Mungiu (2008), Corneliu Porumboiu (2007) și Cristi Puiu (2006).
Paul a regizat spotul de promovare a ediției actuale a festivalului, pornind de la o idee proprie, și ilustrând pasiunea pentru filmul european. Totodată, în acord cu noua direcție a festivalului, spotul face aluzie la capacitatea filmului de a stârni nu doar emoție, ci și dezbatere, capitol la care filmul european excelează.
Pentru mine cinema-ul este un limbaj universal și nu-mi vine să-l împart pe zone geografice, etnii sau naționalități. Îmi plac, deopotrivă, filme europene, americane, iraniene, japoneze etc. Cu toate astea, filmul european are, pentru mine, o semnificație specială pentru că în filmul european regăsesc mai multe valori în care cred. În filmul european contează mai mult viziunea autorului decât interesul financiar al unui investitor, iar când autorul are deplină libertate creativă se pot naște filme autentice, neconvenționale, îndrăznețe etc. Mai mult decât atât, în vremuri care par să ducă din ce în ce mai mult spre o dezbinare între oameni, cinematograful reușește să reziste ca un nucleu social care ne aduce la un loc, iar filmul european nu face excepție.
– Paul Negoescu
Iată și celelalte spoturi de promovare realizate pentru edițiile dintre 2006 și 2016, realizate de ambasadorii onorifici ai festivalului.
Festivalul Filmului European are loc în București (4 – 11 mai), Iași (12 – 14 mai), Tîrgu Mureș (19 -21 mai), Gura Humorului (19 – 21 mai) și Timișoara (26 – 28 mai).