După ce în luna mai a fost prezentat primul (și singurul, până acum) trailer al lui Argo, cel mai nou film regizat de Ben Affleck, iată că ieri Warner Bros’ a dezvăluit și primul poster.
În ultimele săptămâni, Argo a fost prezent în competițiile festivalurilor de la Telluride și Toronto, primind numeroase recenzii pozitive, însuși Roger Ebert numindu-l, deja, principalul favorit la Oscar-ul pentru cel mai bun film.
Bazată pe fapte reale, povestea lui Argo se desfășoară în 1979, când, pe 4 noiembrie, data la care revoluția din Iran ajunge la apogeu, mai mulți militanți intră în ambasada Statelor Unite din Teheran și iau prizonieri 52 de persoane. Numai că 6 dintre ei reușesc să scape și se refugiază în casa ambasadorului canadian.
Ben Affleck îl interpretează pe agentul CIA Tony Mendez, care conduce operațiunea de salvare a americanilor din Iran. Iar acesta vine cu un plan atât de incredibil, încât mă îndoiesc că partea aceasta se mai bazează pe realitate.
Scenariul a fost scris de Chris Terrio, iar alături de Ben Affleck, în film mai joacă Alan Arkin, John Goodman, Bryan Cranston, Scoot McNairy, Tate Donovan, Taylor Schilling, Richard Kind, Kyle Chandler, Clea Duvall, Rory Cochrane, Christopher Denham, Victor Garber, Zeljko Ivanek, Chris Messina, Michael Parks, Bob Gunton și Philip Baker Hall.
Filmul va fi distribuit în România de MediaPro Distribution și se va lansa pe 9 noiembrie.