Raised by wolves, de Ridley Scott, din 4 septembrie pe HBO GO

Raised-by-wolves

Serialul SF Raised by wolves, de Ridley Scott, debutează azi, 4 septembrie pe platforma HBO GO.

Ridley Scott regizează și este producător executiv al serialului, iar scenaristul Aaron Guzikowski, care s-a ocupat și de Prisoners, a creat serialul cu 10 episoade și este scenarist și showrunner.

Trailer Raised by wolves

Doi androizi au sarcina de a crește copii umani pe o planetă misterioasă. Colonia de oameni devine din ce în ce mai înfloritoare, dar ajunge în pericol să fie distrusă de diferențe religioase, iar androizii descoperă încet, încet ce consecințe pot avea încercările lor de a controla crezurile oamenilor.

Mama, un android cu un trecut secret programat să aibă grijă de copii umani, este interpretată de Amanda Collin (A Conspiracy of Faith) , iar tatăl, un android foarte devotat atât mamei, cât și copiilor umani este jucat de Abubakar Salim (Fortitude). Celelalte roluri principale sunt interpretate de: Travis Fimmel (Vikings) care este Marcus, un soldat carismatic care a fugit de pe Pământ, Niamh Algar (Calm with Horses) este Sue, medic, soția lui Marcus, Winta McGrath (Red Dog: True Blue) este Campion, un băiat în vârstă de 12 ani, Matias Varela (Narcos) este Lucius, un soldat loial, cu o inimă mare. Din distribuție mai fac parte: Felix Jamieson (Game of Thrones), Ethan Hazzard (The Long Song, Damned), Jordan Loughran (The Infiltrator, Emerald City), Aasiya Shah (Call the Midwife, Unforgotten) și Ivy Wong (Star Wars: Rogue One, Maleficent 2).

Primele trei episoade din Raised by wolves vor fi disponibile pe HBO GO din 4 septembrie, episoadele 4, 5 din 11 septembrie, episoadele 6,7 din 18 septembrie, iar ultimele 3 episoade vor putea fi urmărite din 25 septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *