0
14 octombrie 2013
 
 

Review > Cristina vs Les saveurs du Palais


Les saveurs du Palais / Savorile de la Palat” este un film delicios, scos din cuptorul premierelor internaționale încă din 2012, distribuit în România din 11 octombrie. Este o biografie, având la bază povestea Danielei Delpeuch, devenită bucătăreasa personală a președintelui Francois Mitterrand.

Având un nume cu origini latine prevestitoare, Hortense Laboire (Catherine Frot) este o doamnă talentată, care a învățat să gătească de la bunica sa rețete simple, dar cu efecte spectaculoase. Acesta este motivul pentru care ajunge la Palatul Elysee, fiind angajată să pregătească meniurile președintelui. Hortense intră într-un colectiv dominat de bărbați și de orgoliile lor, are de respectat protocoale și ierarhii, însă lipsa unei direcții nu se împacă deloc cu pasiunea ei pentru mâncare sau cu modul în care înțelege gastronomia. Este o bucătăreasă pricepută și stilată, dură, dar spontană, urmărind tot timpul să fie la înălțimea gusturilor președintelui, chiar cu riscul de a supăra colegii de breaslă. Și, până la un punct, reușește să fie o prezență agreabilă în contextul adversităților existente.

Arthur Dupont, în rolul patiserului Nicolas Bauvois, construiește un personaj credibil, simpatic prin perseverența profesională de care dă dovadă alături de Hortense. Preferințele culinare prezidențiale apar ca metafore ale alegerilor personale, concretizând detașarea de complicații și nevoia lucrurilor simple, neambalate în trandafiri de zahăr.

Povestea redă alternativ secvențe din trecutul Hortensei de la Palat, dar și din prezent, ca bucătăreasă în Antarctica, într-un grup de cercetare. Se creează astfel o tensiune progresivă, tocmai pentru a evidenția conflictul care determină decizia ei de a părăsi bucătăria președintelui.

Și totuși, filmul nu este o dramă, nici o revelație a industriei cinematografice. Este o comedie simpatică, având acțiune coerentă și numeroase secvențe în care zâmbim, deși, cel mai des, înghițim în sec. Pasiunea Hortensei pentru gătit se traduce prin „Bucătarul nu este un contabil, este un artist”. Și artă sunt toate cadrele care gâdilă receptorii gustativi ai spectatorilor, denumirile pompoase franceze, atât de apetisante pentru diferite feluri, care se pot numi, până la urmă, oricum, la cât de aspectuoase sunt, detaliile tehnice suculente, care nu țin, de fapt, de poftă. Pentru că, da, Les saveurs du Palais este un film de stare, care vă va crește apetitul pentru mâncare și poftă de viață! Și nici măcar nu trebuie să fii gurmand declarat.


Articol scris de