Primul film românesc care apare în cinematografe în 2016 este Orizont. Scris și regizat de Marian Crișan, aflat la cel de-al treilea lungmetraj, Orizont este o adaptare liberă după nuvela Moara cu Noroc, scrisă de Ioan Slavici.
Lucian, interpretat de András Hatházi, este un bucătar venit împreună cu soția sa, Andra (Rodica Lazăr), și cu restul familiei, undeva în Munții Apuseni, unde preiau în administrare o cabană aflată în proprietatea unui olandez. Numai că lucrurile devin mai complicate decât se așteptau și se văd destul de rapid prinși la mijloc între mafia locală și poliție.
Filmul funcționează ca un thriller, în care Crișan reușește să creeze tensiune încă din prima secvență, iar András Hatházi joacă bine rolul unui tip taciturn și vizibil nemulțumit. Însă marea problemă a filmului Orizont este că nu are niciun personaj pe care spectatorul să-l placă.
Lucian cedează mult prea repede aluziilor amenințătoare ale oamenilor lui Zoli (Bogdan Zsolt) și acceptă mult prea ușor ideea că soția sa l-ar putea înșela. Și nu ia nicio măsură cu privire la niciuna dintre cele două situații.
Interviu cu Marian Crișan
Lucian este un om călcat în picioare, care nu ripostează în niciun fel. Prin urmare, nu-ți poată plăcea un astfel de om. Ba chiar te enervează la un moment-dat.
Întreaga poveste imaginată de Marian Crișan, – care câștiga, în 2008, Palm d’Or-ul pentru scurtmetrajul Megatron, este prea puțin credibilă pentru a putea fi luată în serios.
La un moment-dat, în prima jumătate a filmului, oamenii legii vin să-l cheme pe Lucian la un interogatoriu. Acesta acceptă în cele din urmă să-i însoțească pentru a da o declarație, însă drumul până la procuratură îl face cu mașina personală, cu care îi transportă și pe cei doi polițiști. Ei bine, genul acesta de detalii nu ajută deloc.
Andra este portretizată drept o femeie stăpână pe sine și o soție cu o loialitate îndoielnică. Însă Crișan nu reușește să-i ofere prea multă substanță. Personajele negative sunt și ele unidimensionale, iar Zoli nu este verosimil în rolul unui mafiot care controlează întreaga zonă.
Orizont este o tentativă de thriller care ar fi avut nevoie de un scenariu mai bun.
Trailer Orizont
Verdict: 2/5
Pingback: Cronica filmului Orizont (2016) | DISCERNE