Imaginați-vă un tip de etnie rromă (nu că etnia acestuia ar avea vreun rol în poveste), în vârstă de 19 ani, urmărind o femeie de 33 de ani pe străzile pavate ale Sibiului.
Apoi, imaginați-vă că pe acest tip îl cheamă Rafael și pe femeie, Cristina. Doi străini ale căror drumuri se intersectează întâmplător. Cristina își dă seama că este urmărită, dar își continuă drumul cu același mers calm ca și înainte.
Și mai imaginați-vă că aceste lucruri se petrec în timp real. Și cei doi nu-și spun nimic unul altuia. Și îi priviți spatele Cristinei timp de vreo 30 de minute.
Cam așa arată prima jumătate a celui de-al doilea film regizat de Florin Șerban, care debuta în urmă cu cinci ani cu Eu când vreau să fluier, fluier.
Paradoxal, filmul Box nu prea are legătură cu sportul menționat în titlu.
Interviu cu Florin Șerban
Rafael (interpretat de Rafael Florea, aflat la primul său film) este un tânăr care lucrează la o spălătorie auto, dar ambițiile sale sunt mari. Rafael vrea să-și facă o carieră ca pugilist. La un moment-dat, antrenându-se la sală, este remarcat de Buzatu (Narcis Romulus Dobrin), care îi face o ofertă de nerefuzat. Din acel punct, cariera sa poate să înceapă.
Cristina (interpretată de Hilda Péter, actriță de teatru, ce a mai jucat în filmul de debut al lui Peter Strickland, Katalin Varga) este o actriță prea puțin cunoscută, este căsătorită și are și o fetiță. Însă, devine destul de evident faptul că nu este fericită.
Cei doi se întâlnesc întâmplător pe stradă de mai multe ori, apoi în autobuz, mai apoi, la prima interacțiune, își dau câte o palmă și, în cele din urmă, ajung să bea o cafea împreună.
Box ar putea fi văzut ca o poveste de dragoste, dar în afară de faptul că Rafael o urmează minute în șir de la distanță pe Cristina, nu avem niciun indiciu că ar exista vreo atracție între cei doi. Dialogurile sunt rare, iar atunci când au loc nu reușesc să ne spună mai multe decât știm deja.
Florin Șerban – regizor și scenarist – lasă mult prea multe lucruri la nivelul sugestiei astfel încât Box devine un film forțat-artsy, în care nu se întâmplă aproape nimic.
Cu toate acestea, sunt câteva lucruri pe care Șerban reușește să le redea cu naturalețe, este vorba despre neîmplinirea pe care o citești în ochii Cristinei, despre speranța și dezamăgirea pe care le trăiește Rafael, și despre frustrarea pe care o simt ambii la un moment-dat, când trebuie să-și accepte statutul și să se recunoască învinși.
Trailer Box
Verdict: 1/5