Review > saramon vs Cloud Atlas

Am așteptat atât de nerăbdător acest film încât mi-aş fi dorit să încep acest articol spunând: iată unul dintre cele mai bune filme ale anului. În schimb, nu pot spune decât că Cloud Atlas este cel mai complex film care a apărut în cinematografele din România în 2012 şi, în acelaşi timp, unul care m-a derutat complet.

Şase poveşti care se petrec în perioade de timp diferite şi în locuri diferite, de pe Pământ sau de pe altă planetă, ale căror personaje sunt interpretate de către aceiaşi actori. Barierele de vârstă, rasă sau sex sunt complet distruse. Halle Berry interpretează o femeie albă într-o poveste, Hugh Grant se transformă într-un bărbat în vârstă într-o alta, iar aproape toate personajele devin nişte coreeni într-o poveste futuristică setată într-un oraş numit Neo-Seoul.

Chiar dacă, iniţial, nu pare a fi nicio legătură între toate aceste şase poveşti, cu cât filmul avansează descoperim tot mai multe conexiuni între ele, aluzii mai mult sau mai puţin subtile făcându-şi loc în naraţiune.

Totul arată impresionant, însă mi-am dat seama încă din primele minute că voi avea o problemă cu acest film: prea multe poveşti, prea multe personaje, prea multe lucruri de ţinut minte.

Cloud Atlas are la bază un roman în şase părţi, apărut în 2004 şi scris de către David Mitchell, care, la rândul său, s-a inspirat după romanul If On a Winter’s Night A Traveller al italianului Italo Calvino, publicat în 1979.

Scris şi regizat de fraţii Wachowski împreună cu Tom Tykwer, Cloud Atlas înghesuie în aproape trei ore povestea unei călătorii pe mare fixată în 1849, ai cărui protagoniști sunt un avocat, un doctor și un (fost) sclav, povestea unui tânăr compozitor homosexual care trăieşte în anii ’30, un adevărat thriller ce se desfăşoară în San Francisco-ul anilor ’70, drama plină de umor a unui editor de cărţi din zilele noastre care ajunge să fie internat într-un ospiciu de fratele său, o poveste distopică din anul 2144 care vorbeşte despre un nou tip de sclavie şi, în fine, o poveste post-apocaliptică de prin secolul 24, prin care chiar evadăm de pe Pământ.

Lui Cloud Atlas, însă, îi lipseşte subtilitatea. Este un film atât de plin de el încât încearcă prin orice mijloace să te convingă de valoarea sa. Este mai puţin un film şi mai mult un pretext pentru o idee filozofică, pe care unul dintre personaje o repetă enervant de obsesiv în ultima oră: „Our lives are not our own. From womb to tomb, we are bound to others. Past and present. And by each crime, and every kindness, we birth our future„.

Andy Wachowski, Lana Wachowski și Tom Tykwer și-au propus să atingă teme importante precum libertatea, rasismul, reîncarnarea și, pentru câteva momente, au reușit să mă păcălească. Mai apoi, însă, devine tot mai evident faptul că nimic nu are profunzime și totul nu pare decât o reclamă ieftină. Bine realizată, dar tot ieftină. Iar modul tipic hollywoodian în care se încheie fiecare dintre cele șase povești contribuie la lipsa de substanță a întregului film.

Cloud Atlas m-a derutat complet. O parte din mine a rămas uimit de imagine, efecte vizuale, machiaj sau de complexitatea poveştii (poveştilor), o alta îl urăşte pentru aceeaşi complexitate a poveştii, dar şi pentru importanţa pe care şi-o atribuie prin fiecare secvenţă.

verdict: 3/5

Un comentariu la „Review > saramon vs Cloud Atlas”

  1. Pingback: Despre comunismul filmului Cloud Atlas • Republica Culturală Chineză

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *