Nu mai văzusem un film românesc de mult iar Imaculat era pe listă de câteva luni. Așa că într-o perioadă în care am găsit un pic mai mult timp liber, am intrat pe HBO Max, am dat PLAY și ce a urmat a fost … un pic confuz, fără un mesaj anume și fără nicio direcție.
Premiat la Festivalul de film de la Veneția pentru cel mai bun film de debut, în 2021, și propunerea României la categoria Cel mai bun film străin la Oscar 2023, Imaculat ar trebui să spună povestea Dariei (interpretată fantastic de către Ana Dumitraşcu), o tânără de vreo 18 ani, dependentă de heroină, care ajunge internată la un centru de dezintoxicare.
Însă scenariul scris de Monica Stan este atât de lipsit de o direcție anume încât Daria ajunge să nu mai fie personajul central în povestea ei. Da, Daria apare în aproape fiecare scenă, dar nu ne spune aproape nimic despre ea. Iar la un moment-dat ajungi chiar să-ți pui întrebarea dacă acela chiar este un centru de dezintoxicare, pentru că niciun personaj de acolo nu pare să simtă lipsa drogurilor.
În schimb, mi s-a părut mult mai interesant personajul lui Spartac, interpretat de Vasile Pavel Digudai, pe care l-am mai văzut în Soldații. Poveste din Ferentari. Spartac este tipul de bărbat care pare dur pe dinafară, însă tânjește după afecțiune, deși n-ar recunoaște asta niciodată. Și, cumva, Daria ajunge protejata lui.
La finalul celor aproape două ore, rămâi cu senzația că n-ai înțeles ce-a vrut să spună autorul. Daria nu întreprinde nicio acțiune, nu face niciun gest, nu spune nimic care ar putea transforma personajul său în mai mult decât o marionetă. Iar cu finalurile deschise eu am o problemă, îmi dau întotdeauna senzația că cui a scris scenariul fie i-a fost lene să se gândească la o concluzie sau la o morală, fie, pur și simplu, a fost în pană de inspirație.