La famille Bélier este genul de film care te enervează, te plictisește, îți rămâne indiferent până la urmă, iar spre final ajunge chiar să ți se pară simpatic.
Regizat de Eric Lartigau, după un scenariu scris de Stanislas Carré de Malberg și Victoria Bedos, La famille Bélier s-a bucurat de un mare succes la public în Franța și a fost distribuit în peste 85 de țări, în vreme ce americanii deja s-au gândit la un remake în engleză. Pe de altă parte, însă, a și fost criticat de comunitățile de surdo-muți pentru modul greșit și plin de clișee în care prezintă aceste persoane și relația lor cu muzica.
Paula Bélier (Louane Emera) are 16 ani și este singura din familia sa care poate vorbi și auzi. La această vârstă, nu este lipsită de responsabilități, fiind cea care își ajută părinții, Gigi (Karin Viard) și Rodolphe (Francois Damiens), să comunice cu lumea. Iar Lartigau nu ratează ocazia să profite de aceste momente pentru a aduce pe ecran un umor de o calitate mai mult sau mai puțin proastă. În dese rânduri, m-a făcut să mă simt ca și cum mă uitam la un program de varietăți care se difuza la TVR înainte de 1989.
În plus, Paula mai are și un frate mai mic, Quentin (Luca Gelberg), care prezintă aceleași dizabilități de auz.
Paula (Louane) cântând Je vole
Cursul filmului este unul tipic: în primele minute, facem cunoștință cu Paula, interpretată de câștigătoarea concursului Vocea Franței, și cu familia și prietenii acesteia. Apoi, intervine intriga: Paula se înscrie în corul liceului, alături de cea mai bună prietenă a sa, unde profesorul descoperă că are o voce deosebită și îi recomandă să se pregătească pentru un concurs organizat de Radio France, în Paris. Numai că, oricât de mult ar dori să participe la acesta, Paula n-ar vrea să-și părăsească părinții.
Iar din acest moment, finalul este ușor de intuit.
Sunt și multe intrigi secundare aduse în discuție, dar care nu sunt duse nicăieri, ci doar sunt folosite pentru a mai adăuga câteva momente comice (sau pentru a prelungi durata filmului).
Părinții Paulei sunt prezentați ca niște caricaturi și niciodată ca niște persoane. Regizorul Lartigau și echipa sa de scenariști au încercat prea mult să facă publicul să râdă, până la stadiul în care au eliminat aproape complet emoția și au înlocuit-o cu scheciuri mai mult sau mai puțin forțate.
La famille Bélier este un film simplu, previzibil, cu multe clișee și fără nimic cu care să iasă în evidență, poate cu excepția muzicii. Și ar mai fi o scenă spre final – și aceea melodramatică, dar care nu te poate lăsa indiferent(ă).
Trailer La famille Bélier
Verdict: 2/5