0
26 septembrie 2013
 
 

Review > saramon vs La limita de jos a cerului


Filmat în Republica Moldova, cu actori, în majoritate, moldoveni, regizat de Igor Cobileanski, cu Oleg Mutu – director de imagine, și avându-l pe Corneliu Porumboiu co-scenarist alături de regizor, La limita de jos a cerului este exact așa cum te-ai aștepta să fie. Asta, dacă ești familiar(ă) cu scurtmetrajele regizorului moldovean.

Umorul negru și personajele din clasa muncitoare, care au devenit o amprentă a stilului său, sunt prezente și aici. În timp ce colaborarea cu Corneliu Porumboiu se observă în ritmul lent și calculat în care înaintează filmul.

Totodată, se observă și o maturitate a lui Cobileanski, care nu mai mizează totul pe cartea umorului negru, ci, profitând și de întinderea mai mare pe care i-o oferă lungmetrajul, se folosește de umor doar pentru a mai destinde atmosfera și a ajuta povestea să ajungă mai ușor la spectator.

Din păcate, însă, nu am reușit să stabilesc nicio conexiune cu personajele. Acea empatie necesară dintre personaj și spectator a lipsit. Și nu am simțit că acest lucru ar fi din cauza interpretărilor, care par autentice și naturale, ci, mai degrabă, ca urmare a stilului în care a fost conceput scenariul, un stil rece, discret. Scenariștii au preferat să nu intre în detalii, ci să prezinte faptele așa cum se văd din exterior, filmul integrându-se, astfel, în tipul de cinema observațional cu care ne-au obișnuit regizorii români.

Pe de altă parte, relația asta film-spectator este una stranie și greu de înțeles. E ca atunci când cel(cea) din fața ta este o persoană. Iar unele persoane îți ajung la suflet, în timp ce altele nu. Depinde foarte mult de context.

În centrul atenției se află Viorel (Igor Babiac), un tânăr care locuiește împreună cu mama sa, nu are serviciu și se ocupă cu traficul de iarbă, printr-un sistem ingenios, pus la punct de către amicul său, Gâscă (Sergiu Voloc). Ceva se schimbă la Viorel atunci când o cunoaște pe una dintre clientele sale, Maria (Ela Ionescu), care lucrează la o frizerie. Acceptă ajutorul unui prieten de familie și se angajează la o cantină, după care se decide să iasă din combinația cu iarba.

Filmul lui Cobileanski este și despre vise și despre neputința de a le transforma în realitate. Gâscă are o pasiune pentru deltaplane. De fapt, își dorește să zboare și, pentru asta, este dispus să-și riște și viața. Ajutat de Viorel, acesta își construiește propriul deltaplan, însă, de fiecare dată când încearcă să-și ia zborul, se prăbușește. Dar un picior rupt și câteva coaste rupte nu-l conving să renunțe.

Imaginea, realizată de Oleg Mutu, este și ea în concordanță cu povestea din La limita de jos a cerului. În ciuda câtorva momente comice, putem observa cu ușurință că aceste personaje nu râd prea des, pentru că nu au foarte multe motive de bucurie. Cu toții încearcă să zboare, încearcă să evadeze dintr-o lume în care destinul i-a aruncat la întâmplare. Uneori, însă, se aleg cu răni. Alteori, ajung să-i rănească pe cei apropiați.

Verdict: 3/5


Articol scris de