Review > saramon vs Lucy

Luc Besson este, poate, cel mai american regizor european al momentului. Știe să facă spectacol, știe să creeze acțiune, nu se prea pricepe la suspans, dar se bazează pe farmecul eroinelor sale pentru a menține interesul spectatorilor.
În Nikita, era Anne Parillaud, în The Fifth Element, era Milla Jovovich, iar Lucy o are pe Scarlett Johansson.

Realizat după un scenariu scris tot de către Luc Besson, filmul pornește de la premisa falsă că oamenii folosesc numai 10% din capacitatea totală a creierului și întregul fir narativ este construit astfel încât să ofere răspuns la întrebarea ce s-ar întâmpla dacă ne-am folosi creierul la întregul său potențial.

Scarlett Johansson este Lucy, o americancă ce studiază în Taipei. Dar până la Lucy o altă imagine apare pe ecran: o maimuță de acum câteva milioane de ani, care bea apă dintr-un râu, însoțită de întrebarea: „Life was given to us a billion years ago. What have we done with it?”

Acum, să revenim la Lucy. Iubitul ei are de predat o servietă unui anume Mr. Jang, numai că nu îndrăznește s-o facă, așa că, în cele din urmă, (să spunem că) este suficient de convingător și Lucy este cea care va preda servieta, în care presupunea că sunt niște acte, dar, de fapt, se afla câteva pungi cu un nou drog, numit CPH4.

Câțiva indivizi se apropie de ea și o escortează într-o cameră a hotelului, unde Mr. Jang se cam distrează (a se citi: omoară ceva oameni). În paralel, Besson ne arată imagini desprinse parcă din TeleEnciclopedia, cu niște feline adulmecând prada.

Damon Albarn – Sister Rust, de pe soundtrack-ul lui Lucy

O astfel de paralelă între acțiunea filmului și comportamentul animalelor continuă pe parcursul primului sfert din film, mai apoi, regizorul francez pare să nu mai fie interesat de această găselniță de montaj.

Bineînțeles că nu o să stau să vă povestesc tot filmul, așa că hai să vedem, pe scurt, care-i povestea. Lucy se trezește cu o pungă cu CPH4 implantată în stomac și se vede pusă în situația de a o transporta până în Europa. Are o altercație cu unul dintre oamenii care o păzeau și punga respectivă se sparge, drogul îi intră în organism, nivelul de utilizare a creierului crește treptat până la 100%.

Cum am rămas fără animale pentru o paralelă explicativă, Besson apelează la Morgan Freeman, aflat într-un rol de genul celor în care l-am mai văzut de-atâtea ori.

Principalul avantaj al filmului este durata sa: numai 90 de minute. Apoi, atunci când nu încearcă să fie mai deștept decât bunul simț i-ar permite, Lucy este un film captivant. Și în prima jumătate chiar îți dă speranța că poate ieși ceva bun de aici, în ciuda scăpărilor de logică și a unor trimiteri la Tree of Life-ul lui Malick.

Dar Besson nu se mulțumește să facă un simplu film de acțiune, vrea să fie artistic, vrea să filozofeze, flirtează cu știința și sfârșește prin a fi penibil.

Undeva pe la mijlocul filmului, este o scenă interesantă în care Lucy spune că pe măsură ce reușește să-și folosească tot mai mult din potențialul creierului, capacitatea de a simți (orice) dispare. Ceva asemănător se-ntâmplă și-n cinema-ul actual. Pe măsură ce tehnologia folosită avansează, capacitatea unui film de a ne emoționa în vreun fel dispare. Totul este redus la spectacol, totul devine un entertainment gol, în care cuvintele nu mai înseamnă nimic.

În final, Besson își înlocuiește întrebarea cu o certitudine: „Life was given to us a billion years ago. Now you know what to do with it.” Dar nu reușește să ofere un răspuns.

verdict: 2/5