Review > saramon vs Pan

pan-review

Pan este o poveste frumoasă despre un puști curajos, e o poveste aproape magică, iar dacă începi s-o analizezi prea mult, nu-ți faci deloc un bine. Ca orice poveste magică, nici Pan nu trebuie disecat, pentru că-și pierde tot farmecul. Sunt filme la care e mai bine să te uiți și să te bucuri de ce vezi pe ecran, fără să încerci să faci analogii și comparații cu alte filme făcute pe același subiect. Iar Pan este unul dintre acestea.

Filmul lui Joe Wright – care mi-a atras atenția cu The Soloist -, are ceva din magia unui basm pe care-l citești când ești mic și îl citești pentru prima dată și rămâi fascinat de aventură, de situațiile la limită prin care trec eroii și de felul în care reușesc să scape cu bine de orice pericol. Este acea vârstă la care abia descoperi poveștile și puterea lor de a te transpune într-o lume în care nimic rău nu se poate întâmpla, și chiar dacă se întâmplă, totul se termină cu bine oricum.

Pan este un exercițiu de optimism, un spectacol vizual și îl are în centrul atenției pe Levi Miller, un puști carismatic, pe care nu poți să nu-l placi.

Pan – Reinventing a Classic Featurette

Scenaristul Jason Fuchs și regizorul Joe Wright ne aduc un prequel la povestea lui Peter Pan, într-o abordare modernă, chiar dacă acțiunea se petrece în perioada celui de-al doilea război mondial, sau, mai bine-spus, într-o versiune fantastică a acelei perioade.

Peter (Levi Miller) are numai 12 ani și se află la un orfelinat, în grija unor călugărițe un pic cam lacome. Peter este, de asemenea, un copil foarte curios, care pune prea multe întrebări încercând să afle ce se întâmplă cu colegii săi care dispar în mod misterios peste noapte. Și în cele din urmă află că aceștia sunt vânduți ca forță de muncă unor pirați a căror corabie zboară pe deasupra Londrei. Pe această corabie ajunge și Peter, care este dus apoi pe insula Never Land. Toți cei care ajung aici sunt obligați să sape după cristale, să cânte Smells Like Teen Spirit și să se supună voinței piratului Barbă-Neagră (Hugh Jackman).

Abia din acest moment începe adevărata aventură și dacă nu te poți bucura de ea, înseamnă că i-ai permis vieții să șteargă orice urmă a copilului din tine. Trebuie să-ți permiți să te întorci la acea perioadă plină de naivitate și de curiozitate, acea perioadă în care un film nu însemna nume, actori sau regizori, ci doar aventură și un pic de magie. Iar muzica de care s-a ocupat John Powell te ajută să intri în acea stare fără prea mult efort.

Asta nu înseamnă că Pan nu are defecte. Are. Dar am preferat să le trec cu vederea și să mă bucur de spectacol. Iar Pan m-a făcut să mă simt bine. Și acest lucru este poate cel mai important.

Trailer Pan

Verdict: 3/5

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *