Primul The Avengers venea cu noutatea că, pentru prima dată, Iron Man (Robert Downey Jr.), Captain America (Chris Evans), Thor (Chris Hemsworth), Black Widow (Scarlett Johansson), Hawkeye (Jeremy Renner) și Incredibilul Hulk (Mark Ruffalo) puteau fi văzuți împreună într-un film. Iar scenaristul și regizorul Joss Whedon a reușit să facă din acea experiență una foarte distractivă.
La trei ani distanță, același Whedon s-a ocupat de scenariul și regia lui The Avengers: Age of Ultron, însă rezultatul este dezamăgitor. Nu mai există niciun pic de suspans, nu ți se mai oferă ocazia de a fi surprins, totul este calculat după regulile filmelor de acțiune, fără niciun strop de originalitate.
Așa cum te-ai aștepta, Răzbunătorii trebuie să aibă și de data aceasta un inamic pe care să-l înfrunte. Acesta este Ultron, un robot cu ochii roșii, pe care Tony Stark l-a creat din greșeală, încercând, de fapt, să realizeze un sistem de apărare a Pământului de invaziile extraterestre. Dar nu apuci să te întrebi dacă nu cumva lumea ar fi mai în siguranță fără acești supereroi pentru că începe acțiunea, care nu se mai oprește decât pentru a face loc unor glume penibile sau unor scene care te duc cu gândul la telenovele.
Dar Ultron nu este nici el singur, ci are două ajutoare: Scarlet Witch (Elizabeth Olsen), care se pricepe la telekinezie, şi fratele ei, Quicksilver (Aaron Taylor-Johnson), care este foarte rapid.
Înfruntările dintre Răzbunători și inamicii lor care vor să distrugă planeta sunt realizate impecabil, și de data aceasta, de către Whedon și echipa sa tehnică, într-un stil vizual impresionant, rezultând un adevărat spectacol de imagine și de culoare. Însă, dacă în cazul lui The Avengers se simțea că vine cu un aer proaspăt în segmentul filmelor cu supereroi, The Avengers: Age of Ultron pare numai un sequel cinstit, care nu încearcă să impresioneze mai mult decât predecesorul său, ci doar vrea să ofere fanilor câteva minute (142, mai precis) de entertainment. Pe de o parte, reușește. Pe de alta, devine obositor și plictisește.
Trialer The Avengers: Age of Ultron
verdict: 2/5
Pingback: Prin blogosfera cinefilă (20 – 26 aprilie 2015) | Recenzii filme si carti