5
27 iunie 2013
 
 

Review > saramon vs The Purge


The Purge tratează teme serioase, vorbește despre natura umană, despre predispoziția oamenilor pentru crimă, te îndeamnă să te-ntrebi oare tu ce ai face în cazul în care, în fiecare an, timp de 12 ore, orice ar fi permis și legal. Și chiar i-ai da atenție dacă nu te-ar lua somnul.

Regizor și scenarist este James DeMonaco iar ideea pe care și-a construit scenariul s-a dovedit a fi prea îndrăzneață pentru capacitatea sa de creație. E păcat că un film cu o asemenea premisă ofertantă sfârșește ca un thriller mult prea obișnuit, care nu te ia deloc prin surprindere și căruia îi lipsește suspansul.

Suntem în 2022. Se apropie The Purge Night (sau Noaptea curățării, cum au tradus-o în română), o noapte în care nicio crimă nu este pedepsită iar poliția sau serviciul de ambulanță nu mai răspund la apeluri. Cu toate astea, se pare că unele arme sunt interzise, însă nu ni se spune cum și cine ar verifica.

James Sandin (Ethan Hawke) se întoarce acasă după o zi de muncă. Lucrează în vânzări, la o companie care comercializează sisteme anti-efracție. Fiica sa, Zoey (Adelaide Kane), este ocupată cu iubitul ei (Tony Oller), un tip pe care James nu-l place. Soția (Lena Headey) tocmai ce a revenit și ea acasă, după o scurtă discuție cu o vecină, în urma căreia deja construim în minte câteva posibile scenarii. Cel de-al patrulea membru al familiei, Charlie (Max Burkholder), se joacă cu un straniu roboţel teleghidat.

Familia Sandin nu a fost întotdeauna atât de bogată, însă în ultimul an a avut succes și puțin noroc iar acum se gândește chiar să-și cumpere un iaht. Dintr-un motiv care îmi scapă, vecinii nu văd prea bine acest lucru.

Sistemul de protecție al casei este armat, totul merge conform planului, când Charlie îl lasă în casă pe un tip care era fugărit de o gașcă de tineri bogați. Acești tineri, conduși de un psihopat, menționat pe genericul de final doar ca Polite Leader (Conducătorul politicos) și interpretat – cu suficientă nebunie încât să pară credibil, dar și o caricatură, în același timp – de Rhys Wakefield, au un ritual în fiecare an, de Purge Night: își pun măști, se costumează, își iau armele și pleacă la vânătoare de oameni săraci.

Ceea ce într-un alt film ar fi putut constitui o critică la adresa societății în care trăim, o paralelă cu sistemul politic internațional, în filmul lui DeMonaco, sprijinit de Michael Bay din postura de producător, par simple pretexte artificiale, care nu te implică în niciun fel.

Cu o durată de 85 de minute, The Purge se lungește prea mult cu setarea acțiunii și cu prezentarea personajelor sale prea puțin (ca să nu zic prost) construite, astfel încât ai senzația că finalul vine prea repede și te lasă nesatisfăcut(ă).

Aș fi dorit să vorbesc și despre faptul că o lume așa cum a fost imaginată aici de James DeMonaco se contrazice singură, că în încercarea de a stopa criminalitatea, permite, pentru 12 ore, ca oamenii să se transforme în niște animale, că nu avem nici cea mai vagă idee cine sunt cei The Founding Fathers, care au inițiat această noapte, și nici nu știm cum și-au câștigat autoritatea, că, de fapt, totul se reduce la bogați vs săraci.

Însă, acestea ar fi niște discuții mult prea pretențioase pentru un film atât de pueril și neglijent realizat, niște discuții pe care însuși DeMonaco le-a evitat elegant în încercarea de a face un nou film ieftin (ceea ce i-a ieșit; și la propriu și la figurat), special destinat adolescenților care au nevoie de un pretext pentru a ieși vineri seara din casă.

Verdict: 1/5


Articol scris de