Transcendence este primul film regizat de Wally Pfister, unul dintre cei mai apreciați directori de imagine de la Hollywood. A câștigat un Oscar pentru Inception și, printre altele, s-a ocupat de imaginea majorității filmelor lui Christopher Nolan.
Pe Nolan trebuie să-l știți. A reinventat franciza Batman, introducându-l pe The Dark Knight. Din filmografia sa, Inception și Memento sunt obligatorii. Iar pentru anul acesta ne-a pregătit Interstellar. La Transcendence, este producător executiv.
Dintr-un motiv sau altul, Rebecca Hall se numără printre actrițele mele favorite. Alături de ea, joacă Johnny Depp. Și în roluri secundare îi găsim pe Morgan Freeman, Kate Mara sau Paul Bettany.
Scenariul scris de către debutantul Jack Paglen a fost inclus în The Black List, la finalul lui 2012; adică pe lista celor mai bune scenarii ale anului, care nu au fost produse.
Premisa de la care pleca era și ea promițătoare: crearea unei inteligențe artificiale, care să schimbe radical lumea în care trăim.
Așadar, toate aceste detalii anunțau un film cel puțin interesant.
Însă, ceva n-a funcționat.
Din punct de vedere tehnic, se prezintă impecabil. Regia, rareori, are momente de slăbiciune. Actorilor nu le pot reproșa nimic. Poate doar că au acceptat să contribuie la realizarea acestui film.
Johnny Depp îl interpretează pe Will Castor, un om de știință interesat de crearea inteligenței artificiale. PINN este proiectul său, un prototip pe care speră să reușească să-l facă să gândească singur și chiar să poată simți emoțiile umane. La finalul unei conferințe, la care este speaker, Castor este împușcat de către un membru al mișcării extremiste RIFT. Doctorii îi mai dau doar câteva săptămâni de trăit. Moment în care soției lui – Evelyn, interpretată de către Rebecca Hall, îi vine ideea de a-i transplanta conștiința într-un computer. După care, povestea devine, pur și simplu, incoerentă și tot mai dificil de luat în serios.
Conștiința lui Castor se răspândește pe întreg internetul. Înființează peste noapte o companie care până dimineață făcuse deja vreo 40 de milioane de dolari. Membrii RIFT încearcă să o găsească pe Evelyn și să o neutralizeze, dar avansăm deodată cu doi ani, timp în care aceștia nu par să mai fi făcut absolut nimic. Totuși, Castor și-a creat un sediu imens, dotat cu aparate și tehnologii incredibile. Totul însosțit de dialoguri reciclate, de multe ori, dintr-o mulțime de alte filme, cu replici pe care le intuiești înainte să fie rostite. Finalul nu este greu de ghicit, dar vă las să-l descoperiți singuri.
Principalul lucru care m-a dezamăgit este scenariul. Iar fără scenariu, nu ai un film. Mult prea multă incoerență, prea puțină logică. Bineînțeles că ați putea spune că la un film SF n-ar trebui să mă aștept ca totul să fie logic. Dar Transcendence nici nu încearcă să explice nimic, se așteaptă să luăm totul exact așa cum este, fără să ne mai punem întrebări. Pe de o parte, este normal. Jack Paglen se află la primul său scenariu. Însă Wally Pfister ar fi meritat un film mai bun cu care să debuteze în regie. Un film cu o poveste mai consistentă, mai puțin superficială și care să trateze cu mai multă responsabilitate un subiect cu potențial.
verdict: 2/5
Pingback: Transcendence - EmilCalinescu.EU