165 de minute. Adică două ore și 45 de minute. Iar vreo 70% din tot acest timp este ocupat cu bătăi între roboți. Un buget de aproape 170 de milioane de dolari. Un nou început pentru una dintre cele mai distractive francize născocite la Hollywood. Transformers: Age of Extinction este un produs pur al cinemaului industrial, dar, chiar și așa, este un spectacol.
Filmele lui Michael Bay sunt cele mai sigure. Pur și simplu, nu au cum să te dezamăgească. În momentul în care intri la un film de Michael Bay, știi la ce să te aștepți. Acțiune, efecte speciale, umor penibil, femei sexy, scene redate cu încetinitorul și o linie narativă pe care o poți (și chiar e recomandat s-o faci) ignora ușor. Iar când la toate acestea se adaugă și roboți, ei bine, lucrurile devin și mai interesante.
Cade Yeager (Mark Wahlberg) este un inventator aspirant, care, însă, a ajuns în pragul falimentului. Normal că nu se gândește pentru nicio clipă că poate ar fi timpul să se angajeze dacă nu vrea să rămână pe drumuri. Iar încăpățânarea lui dă roade până la urmă, întâmplarea făcând să dea peste un Transformer. Și nu orice Transformer, ci însuși Optimus Prime.
Atunci când nu este ocupat cu lucrul la invențiile lui – niciuna finalizată, Cade are grijă ca fata sa, Tessa Yeager (Nicola Peltz) să stea departe de băieți. Știți relația tată-fiică adolescentă, ați mai văzut-o, în exact aceeași formă, în atâtea alte filme. Iar scenaristul Ehren Kruger nici nu se străduiește să-i aducă vreun pic de substanță.
La un moment-dat, Cade se trezește cu CIA-ul acasă, Optimus Prime intră-n acțiune, și-n aceeași zi mai are parte de o surpriză, aceea de a-l întâlni pe iubitul fiicei sale (Jack Reynor). Mai apoi se vede implicat într-o bătălie dintre serviciile secrete, roboți extratereștri și roboți făcuți de om.
Cu intriga astfel construită, nebunia poate să înceapă. Și începe. Urmează vreo două ore în care Michael Bay face ce știe el mai bine, îl bagă în scenă și pe Lockdown, un nou robot extraterestru, un fel de vânător de recompense, venit pe Pământ pentru a-l găsi pe Optimus Prime. Aflăm de ce au dispărut dinozaurii de pe planetă și-și fac apariția dinoboții. Aflăm că un laborator privat, condus de Joshua Joyce (Stanley Tucci), a reușit să facă rost de materia din care sunt făcuți transformerii – transformium, și, astfel, oamenii construiesc propriul robot. Iar pe la jumătatea filmului se dezlănțuie haosul, moment în care nici nu mai are sens să încerci măcar să găsești vreo logică în tot ce se petrece, ci doar stai, privești și te bucuri de spectacol.
ILM, compania care s-a ocupat de efectele vizuale/speciale, a fost solicitată la maximum de ideile lui Bay și ale lui Ehren Kruger. Dar s-a achitat cu succes de misiune.
Adept al stilului what you see is what you get, filmele lui Michael Bay parcă sunt cele mai sincere blockbustere de la Hollywood. Toate recunosc că vând un produs, în cazul de față, jucăriile Hasbro, și nu încearcă să te păcălească cu filozofeli mai mult sau mai puțin ieftine.
Transformers: Age of Extinction este cinema-spectacol, cinema industrial, genul de cinema care aduce publicul în săli. Poate că din punct narativ este un eșec, dar două ore cu bătăi între roboți sunt, totuși, două ore cu bătăi între roboți. Ceea ce-i suficient pentru mine.
verdict: 3/5
Pingback: Transformers: Exterminarea | blogger CU GREUTATE pe un blog CU DE TOATE