Searching for Sugar Man e ca o înșelătorie, e ca o poveste frumoasă care-ți stârnește interesul, însă ai impresia că nu-i altceva decât o poveste, e ca un adevăr poleit cu o suficientă doză de marketing până se apropie de minciună. Dar nu-ți pasă. În cea mai mare parte, este adevărată. Numai unele detalii sunt un pic exagerate, pentru spectacol.
Timp de 85 de minute rămâi alături de Sixto Rodriguez, de fapt, îl cauți mai întâi. Dacă n-ai văzut trailerul sau n-ai citit vreo recenzie (așa cum a fost cazul meu), pentru câteva momente ai impresia că acesta nici nu mai există, ci doar a devenit legenda unei generații sud-africane rebele.
Apoi, îl vezi. Trăiește. Habar nu a avut de succesul înregistrat în Africa de Sud în urmă cu câteva zeci de ani. Prin 1998, începe din nou să susțină concerte. E ca și cum ar trăi o a doua viață. E ca și cum i s-ar fi dat o a doua șansă și profită la maximum de ea.
Un asemenea subiect nu trebuia trecut cu vederea. Iar dacă Hollywood-ul a ratat să-l pună pe peliculă, un regizor independent, Malik Bendjelloul, l-a realizat în cel mai pur stil hollywoodian. Iar Sony Pictures Classics a avut inspirația să achiziționeze drepturile pentru distribuție.
Te gândești că ceva este în neregulă, că întreaga poveste este destul de incredibilă, dar îți spui, totuși, că te uiți la un documentar și continui să te uiți pentru că Searching for Sugar Man are stil, are mister, este spectacolul unui bărbat care aproape că a avut succes cândva și pentru că tuturor ne plac happy-end-urile.
Sixto Rodriguez a fost descoperit, pe la finalul anilor 60, într-un bar din Detroit, de doi producători care au rămas uimiți de melodiile sale și de versurile acestora. Astfel, l-au convins să scoată un album, care credeau că-l va transforma pe Rodriguez în vocea generației sale. Acest lucru, însă, nu s-a întâmplat. Cel puțin, nu în America.