Review > saramon vs. Star Wars: The Force Awakens

star-wars-the-force-awakens-review

Star Wars: The Force Awakens este un produs veritabil al Hollywood-ului actual: multă acțiune, încercări mai mult sau mai puțin reușite de a face publicul să râdă, insuficientă atenție acordată dezvoltării personajelor și, bineînțeles, o fată războinică în centrul acțiunii.

Cu mulți ani în urmă, într-o epocă ce acum pare ca o galaxie îndepărtată, George Lucas se inspira, parcă, de la Kurosawa pentru a crea una dintre cele mai de succes francize din istoria cinemaului. George Lucas aducea un pic de umor și lejeritate în abordarea poveștii, într-un gen science-fiction, din care a ignorat cât mai mult latura științifică.
Copiii de atunci priveau Star Wars și rămâneau impresionați de o poveste cu doi roboți, cu o prințesă, cu un erou cu o navă spațială; și să nu uităm de săbiile cu laser și de omul negru.

Acum, JJ Abrams, Michael Arndt și Lawrence Kasdan s-au inspirat de la George Lucas și probabil și-au spus că nu este nevoie să reinventeze roata. Astfel, au creat o poveste nouă bazată pe aceleași idei din A New Hope și au dat fanilor un motiv de bucurie la 10 ani de la apariția precedentului film din serie. Pentru următoarele două părți, însă, nu vor mai trebui să aștepte atât, acestea fiind programate la un interval de doi ani.

Star Wars Episode 7: The Force Awakens Legacy Featurette

Au trecut trei decenii de la întâmplările din Return of the Jedi (episodul VI, apărut în 1983). Pe planeta Jakku, unde nu există altceva decât deșert, se află Rey (Daisy Ridley), o tânără care a fost abandonată aici de la cinci ani și, de atunci, tot speră că părinții ei se vor întoarce. Rey caută prin gunoaie iar dacă are noroc să găsească ceva valoros, vinde obiectele unei creaturi nu tocmai prietenoase, care îi oferă la schimb un sfert de porție, o jumătate de porție sau chiar mai multe porții (orice ar însemna asta).

Întâmplarea face ca Rey să-l găsească pe BB-8 (Bill Hader și Ben Schwartz sunt menționați ca fiind consultanți pentru crearea vocii lui BB-8), un robot care deține niște informații importante.

BB-8 este cea mai interesantă noutate din film și atât de simpatic încât este de înțeles de ce Rey refuză să-l vândă atunci când i se oferă câteva zeci de porții pentru el.

Din cauza unui accident, FN-2187 (John Boyega), fost membru Stormtrooper – care, de când a evadat, și-a luat numele Finn -, ajunge tot pe planeta Jakku, unde o cunoaște pe Rey. Cei doi vor lupta mai apoi împotriva organizației First Order, condusă de Liderul Suprem Snoke (Andy Serkis).

BB-8: From Sketch to Screen Featurette

Bineînțeles că nu lipsesc nici personajele vechi, cu care fanii sunt obișnuiți. Han Solo (Harrison Ford) revine alături de Chewbacca pe nava sa, Millennium Falcon. C-3PO revine alături de Prințesa Leia (Carrie Fisher) și de R2-D2. Iar pe final își face apariția și Luke Skywalker (Mark Hamill).

Noul Star Wars este distractiv de privit, chiar dacă faptul că este în format 3D nu aduce aproape nimic în plus în ce privește efectele vizuale. Uneori, reușește să fie amuzant. De cele mai multe ori, este doar previzibil. Dar cel mai mare neajuns al filmului este că nu dă deloc dovadă de imaginație, de originalitate, și nu aduce nimic inovator. Pe de o parte, reticența cu care au fost primite cele trei prequel-uri face logică abordarea adoptată de creatorii acestei a șaptea părți.

Ca și în Super 8, lui JJ Abrams îi place să speculeze nostalgia privitorilor, dar acest lucru este eficient în doze mici.

Star Wars: The Force Awakens accentuează o dată în plus ideea că nu are niciun sens găsirea unor subiecte noi, când și reciclarea celor vechi funcționează la fel de bine pentru aducerea spectatorilor la cinema.

Star Wars: Episode VII – The Force Awakens Trailer
Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *