0
5 aprilie 2013
 
 

Roger Ebert: 1942 – 2013


În urmă cu vreo zece ani, citeam primul review de-ale lui Roger Ebert. Ştiu, l-am descoperit târziu. La americani era deja o legendă încă de prin anii ’80.

M-a impresionat stilul său complet nepretenţios. Spre deosebire de alţi critici (luaţi-i ca exemplu pe A.O. Scott, Manohla Dargis – ambii de la New York Times, sau pe Betsy Sharkey – de la Los Angeles Times), Ebert scria pe înţelesul publicului larg, nu folosea cuvinte preţioase, iar review-urile sale nu erau pline de referinţe cinematografice. Şi asta se întâmpla nu pentru că nu ar fi avut o cultură cinematografică vastă, ci pentru că îi plăceau atât de mult filmele încât voia ca articolele sale să ajungă la (şi să fie înţelese de) cât mai mulţi oameni.

I-am citit cartea despre Martin Scorsese, Scorsese by Ebert, şi am fost surprins să descopăr mai multe despre Ebert decât despre subiectul cărţii. Am început să-i citesc blogul şi am descoperit o persoană fragilă, dar puternică, o persoană care crede în propriile păreri, dar lasă loc la discuţii.

Pe Roger Ebert îl interesa, în primul rând, ca un film să transmită emoţii, să te facă să simţi, să gândeşti şi să-ţi pui întrebări. Detaliile tehnice sau de natură estetică picau pe locul doi.

Roger Ebert, despre cum este să fii critic de film

A afirmat de mai multe ori că nu va intra pe Twitter și că nu-și imaginează cum cineva și-ar putea spune opiniile în 140 de caractere. Apoi, l-am văzut cum, la vârsta de vreo 60 de ani, a fost unul dintre primii critici de film care au intrat pe Twitter şi în scurt timp a devenit una dintre cele mai influente persoane pe această reţea de socializare. Iar în articolul Tweet, Tweet, Tweet aduce un omagiul Twitter-ului.
A afirmat de mai multe ori că Facebook-ul, însă, nu-l atrage şi nu crede că-l vom găsi vreodată acolo. Dar, în urmă cu 2-3 ani, şi-a făcut cont pe Facebook şi a început să-şi promoveze proiectele prin orice metodă putea ajunge la publicul tânăr.
Nu-i era frică de schimbare sau să-ncerce ceva nou.

Am urmărit cum în urmă cu câţiva ani a stârnit o întreagă polemică pornind de la întrebarea: jocurile video pot fi considerate artă? A primit aproape 5000 de comentarii la acel articol, pe care l-a intitulat: Video games can never be art. A revenit la discuție câteva luni mai târziu. A fost întotdeauna echilibrat în răspunsuri şi de fiecare dată şi-a susţinut opiniile cu argumente.

Pentru americani este o legendă de prin anii ’80, când, împreună cu Gene Siskel (care a murit în 1999), vorbea despre filme la emisiunea tv At the Movies. Sute de mii de americani au descoperit cinema-ul datorită acestei emisiuni. Pentru unii dintre ei, At the Movies, cu Ebert şi Siskel, a reprezentat motivul pentru care au ales să devină critici de film.

Ultimul său review publicat a fost la The Host, căruia i-a acordat 2 stele și jumătate din 4.

Ultimul său articol pe blog se încheie astfel: ”So on this day of reflection I say again, thank you for going on this journey with me. I’ll see you at the movies.

Vă recomand:

articolul pe care l-am citit acum 2-3 ani în ediţia americană a revistei Esquire. Îl veți cunoaște mai bine pe Ebert și veți găsi o mostră de jurnalism de cea mai bună calitate: Roger Ebert: The Essential Man, de Chris Jones.

Siskel și Ebert, despre critica de film


Articol scris de