0
16 octombrie 2018
 
 

Review > saramon vs Secretul fericirii

secretul-fericirii-review
secretul-fericirii-review

Cu siguranță că titlul te intrigă, iar dacă-ți mai spun și că se vorbește mult despre sex, s-ar putea să-ți stârnesc curiozitatea și mai mult.

Secretul fericirii reprezintă debutul în regia de film pentru actorul Vlad Zamfirescu, în vreme ce scenariul are la bază un roman cu același titlu – ambele scrise de Alexandru Popa.

Vlad Zamfirescu și Alexandru Popa ne aduc în față trei personaje: Tom (Vlad Zamfirescu), David (Theo Marton) și Ana (Irina Velcescu). Se vorbește mult și despre Monica, dar ea rămâne absentă tot filmul.

Tom e căsătorit de ceva vreme cu Ana, iar David cu Monica. Toți patru sunt cei mai buni prieteni. Doi câte doi și toți laolaltă.

Trailer Secretul fericirii

Filmul începe nevinovat, cu o seară în care David e în vizită la Tom și cei doi fumează liniștiți un joint (sau mai multe) pe balcon, beau whisky și încep să vorbească despre femei. Nu trece mult timp până când discuția devine un pic absurdă și Tom îi propune lui David să facă schimb de soții. Câteva minute mai târziu, absurdul din vorbele lor se accentuează și totul de pe ecran devine tot mai evident că nu poate fi real și că nu-i decât un film. Iar asta este o problemă.

Secretul fericirii seamănă prea mult cu un spectacol de teatru filmat. Dincolo de prima jumătate de oră, personajele nu par a fi reale și simți că tot ce spun și tot ce fac nu e decât un joc. Poate că vorbele lor îți stârnesc curiozitatea pentru câteva momente, dar e același tip de curiozitate care te îndeamnă să citești dimineața știrile pentru a mai afla ce s-a mai întâmplat prin lume, fără vreo implicare emoțională.

Se vorbește mult și, la un moment-dat, devine obositor. În actul doi, acțiunea pare că trenează și ideile se repetă. Personajul lui David este cel mai slab construit, iar Ana e acolo mai mult de decor.

Exceptând aceste neajunsuri, întorsăturile de situație și umorul (prezent mai mult în primul act) arată că scenaristul Alexandru Popa poate construi o poveste (aproape) captivantă. Îi lipsește însă ritmul și o atenție mai mare acordată personajelor. Dar felul în care jonglează cu comedia, umorul negru, drama și tragedia în numai 90 de minute te face să nu simți c-ai irosit o oră și jumătate din viață.


Articol scris de