Hayu, serviciul video-on-demand (SVOD) al NBCUniversal International cu conținut reality tv, pe bază de abonament, este disponibil de azi, 29 noiembrie, în România și în alte 15 țări din Europa Centrală și de Est.
Această lansare urmează după ce acest serviciu era deja disponibil din 2021 în Franța, Italia, Spania, Portugalia, Elveția, Lituania, Estonia, Letonia, Polonia, Ungaria și Republica Cehă.
Cu lansarea direct-to-consumer (DTC) și accesibil de pe o gamă completă de dispozitive – telefon mobil, tabletă, televizor, consolă și web* – Hayu devine disponibil pentru prima dată în Europa Centrală și de Est. Alături de România, noile teritorii includ Albania, Andorra, Bosnia, Bulgaria, Croația, Cipru, Grecia, Kosovo, Malta, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Slovacia, Slovenia și Turcia.
Suntem încântați să lansăm Hayu – destinația iubitorilor de emisiuni de tip reality cu renume internațional – în România și în alte 15 teritorii din Europa Centrală și de Est, unde dorim să colaborăm cu platforme și companii de telecomunicații pentru a furniza conținut publicului lor tânăr feminin. Acest moment al extinderii serviciului în peste 40 de teritorii din întreaga lume reprezintă o etapă importantă în atingerea obiectivului nostru de a oferi cel mai bun conținut reality tv cât mai multor fani ai genului.
– a declarat Hendrik McDermott, MD, Direct-to-Consumer, Global, NBCUniversal.
În Europa Centrală și de Est, Hayu este disponibil cu abonamente de 4.99 Euro pe lună, 23.99 Euro pentru șase luni sau 43.99 Euro pentru 12 luni, cu o perioadă de testare gratuită de șapte zile.
Pentru mai multe informații vizitați site-ul oficial hayu.com.