Review > saramon vs Suburbicon

suburbicon-review

George Clooney a ajuns cu Suburbicon la cel de-al șaselea film pe care-l regizează. Din 2002, când a debutat cu Confessions of a Dangerous Mind, a reușit să lanseze câte un film la fiecare trei ani. Iar de data aceasta i-a avut în echipa de scenariști pe frații Coen. Dacă mai punem la socoteală și actorii din distribuție (Matt Damon, Julianne Moore, Oscar Isaac), Suburbicon arată ca un film de neratat.
Și totuși, la final, mi-a lăsat impresia unui film realizat de un debutant, care vrea să transmită mai mult decât poate.

Scenariul a fost scris, inițial, de Joel și Ethan Coen, în anii ’80, iar Clooney l-a modificat ulterior împreună cu Grant Heslov. Nu pot să nu mă gândesc la faptul că probabil că știau frații Coen de ce nu l-au transformat în film până acum.

Trailer Suburbicon

https://youtu.be/WbYyilj-JHg

Familia Lodge este atacată de niște tâlhari, care o ucid pe Rose (Julianne Moore). Gardner (Matt Damon), rămas fără soție, o invită pe sora Rosei, Margaret – interpretată tot de către Julianne Moore, la ei în casă pentru a avea grijă de fiul său, Nicky (Noah Jupe).

Dar nu-ți trebuie mult timp pentru a-ți da seama cum stau, de fapt, lucrurile. Se pare că Gardner i-a angajat pe acei infractori pentru a-i ucide soția, astfel încât el să poată încasa banii de pe asigurarea de viață a ei și să trăiască fericit (până la adânci bătrâneți sau nu) alături de Margaret și de fiul lui.
Numai că Nicky este mai curios (și un pic mai inteligent) decât și-ar fi imaginat tatăl său și este pe cale de a-i da peste cap planul.

Soții Mayers, împreună cu copilul lor, Andy (Tony Espinosa), sunt noii vecini ai familiei Lodge. Numai că aceștia au o problemă: sunt de culoare într-un cartier populat doar de albi, iar acțiunea se petrece undeva pe la finalul anilor ’50.

Clooney – regizorul se străduiește cât poate să dea o direcție filmului și să combine cele două povești, însă nu reușește decât să scoată în evidență lipsa de inspirație și de coerență din scenariu. Nici povestea familiei Lodge, nici drama socială generată de problemele cu care se confruntă familia Mayers, nici drama lui Nicky care tocmai ce și-a pierdut mama, nimic nu are impactul dorit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *