0
15 martie 2011
 
 

Top 10 albume din 2010 > by Brushvox


Cântă, pictează, fotografiază şi scrie despre muzică (şi nu numai). Este vorba despre Attila Blaga (Brushvox), care, în prezent, se ocupă de proiectul solo Mr. Pan[k]sament, un experiment muzical care îmbină mai multe genuri, de la rock la jazz, de la punk la industrial.

L-am rugat să ne prezinte topul său al celor mai bune 10 albume apărute pe piaţă anul trecut, deşi “10 titluri este uşor frustrant să extragi dintr-o masă atât de impresionantă de produse. Şi poate şi nedrept vis a vis de unii artişti”, după cum ne-a spus acesta.

Totuşi, iată mai jos preferinţele sale, în ordine alfabetică, cu o scurtă introducere:

2010, muzical vorbind, nu a fost un an de criză, industria muzicală se pare că încearcă să-şi acopere pierderile datorită pirateriei prin avalanşa excesivă de produse lansate pe piaţă. Nu ştiu cât de eficientă este această abordare, însă ştiu că în 2010 am scris despre peste 300 de albume şi de ascultat, am ascultat mult mai multe, şi acest trend se păstrează ascendent şi anul acesta.
În aprilie, am descoperit albumul „Blackjazz” al norvegienilor din Shining şi, până la „Ipsissimus”-ul lui Zorn/Moonchild din octombrie, am fost ferm convins că rămâne albumul anului. Asta nu înseamnă că în acel răstimp n-au mai fost câteva albume demne de pomenit. Cantitatea (mult prea) mare de produse ce inundă piaţa zilnic din fericire n-a distrus iremediabil scena, mai sunt suficienţi artişti interesaţi mai mult de creaţie decât de contul bancar sau situarea cât mai sus în clasamente.

Oricum o dau, tot comit o nedreptate rezumându-mă la doar 10 titluri, dar ca recomandări, cele 10 materiale merită cu prisosinţă toată atenţia.

Brown vs Brown – Odds and Unevens

brown vs browne

Odds and Unevens

Cvartetul din Amsterdam este compus din oameni cu gusturi şi viziuni diferite, ba, uneori, diametral opuse şi asta a dat naştere unui album viu, colorat, cu ramificaţii de la Jazz la Metal şi Post Rock. Dirk Bruinsma, Viljam Nybacka, Gerri Jaeger şi Jeroen Kimman au pus cap la cap un material modern, în care tradiţionalul parcă se reinventează şi arată spre viitor.

Faust – Faust Is Last

Faust

Faust is Last

Jurnaliştii englezi au inventat eticheta „Krautrock” la mişto. Între timp scena britanică suferă încă de pe urma traumei The Beatles sau încearcă să reinventeze riff-urile reciclabile din ce a mai rămas din anii 80 şi din N.W.O.B.H.M., însă Faust nu doar că au supravieţuit, dar se dovedesc deosebit de creativi şi proaspeţi şi acum. Rupţi în două fracţiuni distinse, Faust produc albume fascinate într-un ciclu ritmic, iar acest „Faust Is Last” este un material strălucitor.

Gogol Bordello – Trans-Continental Hustle

Gogol Bordello - Trans-Continental Hustle

Trans-Continental Hustle

Poate că nu este neapărat un disc de top 10, dar este pe departe cel mai bun album Gogol Bordello şi piesa „We Comin’ Rougher (Immigraniada)” este un imn Rock cum rar şi puţine găşti chiar şi cu pretenţii reuşesc să pună pe „masă”. Şi nu este singurul moment excelent al albumului, Eugene Hütz şi gaşca sa de nebuni se mai pot mândri cu (cel puţin) „My Companjera” „When Universes Collide”, „Raise the Knowledge”, „Uma Menina Uma Cigana” sau „Last One Goes the Hope” şi – să admitem – amestecul acesta ţigănesc-estic cu Punk este nu doar colorat, dar şi proaspăt, revigorant.

Murderdolls – Women and Children Last

Murderdolls – Women and Children Last

Women and Children Last

Într-o lume obsedată să fie „Post” orice şi cu orice preţ, puţin Rock ’N’ Roll încape fără nici o îndoială. Şi Murderdolls, după o pauză de opt ani, revin în forţă cu un disc energic şi de calitate, pun punctul pe „i” impecabil.

 

 

OK Go – Of the Blue Colour of the Sky

OK Go – Of the Blue Colour of the Sky

Of the Blue Colour of the Sky

În ianuarie nu m-a „dărâmat” albumul americanilor, dar cumva s-a potmolit în mp3 player-ul meu şi cu tot scepticismul meu vis a vis de tăvălugul Indie (Rock) tot mai inodor, OK Go s-au dovedit „lipicios” în cel mai pozitiv sens posibil, piesele lor s-au impregnat iremediabil nu doar în urechi, dar şi în suflet. „Of the Blue Colour…” este un disc extrem de inspirat şi bine făcut.

 

Shining – Blackjazz

Shining – Blackjazz

Blackjazz

 

Gaşca iniţial plecată pe cărările Jazz-ului după colaborarea cu Enslaved din 2008 au cotit-o radical spre zona de Fuziune dintre Industrial, Black Metal şi Jazz, astfel creând un amestec Avangardist extrem de incisiv şi cu greutate.

 

 

Subsource – Tales From the Doombox

Subsource – Tales From the Doombox

Tales From the Doombox

 

Un amestec electrizant realizat din sonorităţi The Prodigy şi Asian Dub Foundation face din albumul de debut al celor din Subsource un album de impact imediat. Un material incisiv şi cu un groove revigorant, o trupă cu un viitor cert şi un debut de excepţie.

 

 

Trophy Scars – Darkness, Oh Hell

Trophy Scars – Darkness, Oh Hell

Darkness, Oh Hell

Throphy Scars pe acest material – ce-i drept E.P. – au nimerit pe o breşă foarte productivă: amestecă elemente Post Rock cu iz Hard şi sonorităţi Post Hardcore cu infuzii Blues, se aseamănă cu Helmet sau cu Clutch, dar au găsit o abordare personală foarte virilă şi astfel acest disc s-a impus prin prospeţime şi originalitate. Promit pentru 2011 un album complet şi nu pot decât să sper că vor fi la fel de inspiraţi.

White Walls – Mad Man Circus

White Walls – Mad Man Circus

Mad Man Circus

Admit, nominalizez constănţenii probabil în detrimentul unor nume cu greutate ca The Dillinger Escape Plan, East of the Wall, Just Like Vinyl, The Mire, Rolo Tomassi, Tactus A, şi încă o mână de găşti tinere care combină ingenios şi revigorant Metal-ul cu tot felul de nuanţe colorate de la Jazz la sonorităţi experimentale sau Psihedelic. Am ales însă White Walls că după ani lungi în care am avut exclusiv copiatori mai mult sau mai puţin iscusiţi, White Walls au surprins cu un album de debut extrem de bine făcut şi chiar dacă există influenţe de netăgăduit – de exemplu Between The Buried And Me -, au reuşit să modeleze muzica după propria lor viziune. Au stârnit deja multă invidie şi asta – zic eu – le confirmă valoarea.

Zorn/Moonchild – Ipsissimus

Zorn/Moonchild – Ipsissimus

Ipsissimus

John Zorn şi colaboratorii săi de geniu: Joey Baron – tobe, Mike Patton – voce, şi Trevor Dunn – bas au făcut (şi) de data aceasta minuni, un album impecabil, improvizaţii cu iz Free Jazz şi tumultoase răbufniri din zona futurist-avangardistă a Metal şi Rock-ului se împletesc perfect, elementele Klezmer/mistice preferate de Zorn s-au îmbinat impecabil cu secvenţele mai contorsionate aduse de colaboratorii săi şi astfel s-a născut un material extrem de viu şi proaspăt.


Articol scris de