Top 10 filme 2011 > Filmele cu cele mai mari încasări în România

Am pus punct lui 2011, am tras linie şi, astfel, am aflat care sunt filmele ce în 2011 au stârnit cel mai mult interesul publicului român şi care au avut cele mai mari încasări în cinematografele din România.

Filmul Pirații din Caraibe: Pe ape și mai tulburi a câştigat, de departe, cei mai mulţi bani în 2011 – 6.723.370 de lei.
Pe locul al doilea, la o distanţă destul de mare, se află Tangled/O poveste încâlcită, o animaţie ce a avut premiera la începutul anului trecut, pe 7 ianuarie, și care a primit o nominalizare la Oscar, în 2011.
Podiumul este încheiat de Immortals/Nemuritorii 3D: Războiul Zeilor, un film care încă se mai află în cinematografe.

Atât Pirații din Caraibe (locul 1) cât şi Tangled (locul 2) sunt distribuite de către Forum Film România, de altfel singurele filme ale acestui distribuitor care au ajuns în top 10.

MediaPro Distribution poate fi considerat mai norocos, având cinci filme în top 10, însă, cu excepţia lui Immortals (locul 3), toate celelalte se află în a doua jumătate a clasamentului.

RoImage 2000 este cel de-al treilea distribuitor român ale cărui filme au atins top ten-ul, cel mai bine situându-se Puss in Boots/Motanul încălțat (locul 4)

Top încasări în 2011

LocmagicMeterFilmLei
1.29%Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides
Forum Film România
6.723.370
2.Tangled
Forum Film România
3.666.505
3.29%Immortals
MediaPro Distribution
3.627.744
4.74%Puss in Boots
RoImage 2000
3.519.256
5.46%Transformers: Dark of the Moon
RoImage 2000
3.421.946
6.21%The Twilight Saga: Breaking Dawn – Part 1
MediaPro Distribution
3.293.607
7.38%The Hangover Part II
MediaPro Distribution
3.272.992
8.28%The Three Musketeers
MediaPro Distribution
3.210.214
9.98%Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2
MediaPro Distribution
2.941.580
10.93%Fast Five
RoImage 2000
2.888.408

Clasamentul realizat în funcţie de numărul de spectatori cuprinde aceleaşi 10 filme, însă într-o altă ordine.

Prima poziţie este ocupată tot de către Pirații din Caraibe: Pe ape și mai tulburi, cu 346.344 de spectatori. Pe locul al doilea găsim penultima parte a seriei Twilight, în timp ce al treilea cel mai vizionat film în România, în 2011, este The Hangover Part II.

Top spectatori în 2011

LocmagicMeterFilmSpectatori
1.29%Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides
Forum Film România
346.344
2.21%The Twilight Saga: Breaking Dawn – Part 1
MediaPro Distribution
208.136
3.38%The Hangover Part II
MediaPro Distribution
202.633
4.Tangled
Forum Film România
186.981
5.93%Fast Five
RoImage 2000
182.027
6.74%Puss in Boots
RoImage 2000
178.169
7.29%Immortals
MediaPro Distribution
172.186
8.46%Transformers: Dark of the Moon
RoImage 2000
166.636
9.28%The Three Musketeers
MediaPro Distribution
156.019
10.98%Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2
MediaPro Distribution
150.883

3 comentarii la „Top 10 filme 2011 > Filmele cu cele mai mari încasări în România”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *