Top 10 filme 2012, în funcție de cinemaMetru

Nu mai este mult până la finalul lui 2012 și e timpul să vedem câte filme s-au lansat anul acesta în România și care au fost cele mai bune în opinia criticilor. Iar conform cinemaMetrului, care măsoară valoarea unui film în funcție de recenziile criticilor și bloggerilor de film din România și din întreaga lume, numai trei filme au avut parte numai de recenzii pozitive.

Dar haideți să vedem totuși câte filme s-au lansat în România pe parcursul lui 2012. Au fost 173 de filme. Dintre acestea, numai 72 au avut un cinemaMetru pozitiv (adică peste 59%) și 20 de filme nu au avut suficiente recenzii (cel puțin 4) pentru a li se atribui un cinemaMetru.

Așadar, cele mai bune filme ale anului 2012, conform cinemaMetrului, sunt

  • Tinker Tailor Soldier Spy / Un spion care ştia prea multe (Ro Image 2000), un film lansat pe 03.02.2012;
  • The Pirates! Band of Misfits / Piraţii ! O bandă de neisprăviţi (InterComFilm Distribution), lansat pe 20.04.2012; și
  • Oslo, August 31st / Oslo, 31 august (Independența Film), lansat pe 13.07.2012.

Toate aceste trei filme au cinemaMetru=100%, neavând nicio recenzie negativă sau neutră.

Imediat după acestea, pe locul 4, se situează filmul francez Le gamin au vélo / Băiatul cu bicicleta (Independența Film), lansat pe 09.03.2012, care are cinemaMetru=98%.

Top 5-ul este încheiat de comedia muzicală The Muppets / Păpuşile Muppets (Forum Film România), lansat la începutul anului, pe 13.01.2012, și care are cinemaMetru=97%.

Locul al 6-lea este ocupat de către câștigătorul Oscarului din 2012, The Artist / Artistul (Forum Film România), cu un cinemaMetru=96%, lansat în România pe 24.02.2012.

Pe locul 7, la egalitate, s-au situat We Need to Talk About Kevin / Trebuie să vorbim despre Kevin (Transilvania Film), lansat pe 23.03.2012, Argo (MediaPro Distribution), lansat pe 09.11.2012, și The Angels’ Share / Partea îngerilor (Independența Film), care a avut premiera chiar luna aceasta, pe 21.12.2012. Toate aceste trei filme au cinemaMetru=95%.

Ultimul loc din top 10 este ocupat de un film francez distribuit de Asociația Culturală Macondo – Un heureux événement / Un eveniment fericit, apărut în România pe 20.07.2012, care are cinemaMetru=94%.

Dacă ne referim la distribuitori, Independența Film este reprezentat de trei filme în top 10, în timp ce Forum Film România are două filme în acest top.

Un alt lucru interesant este faptul că 6 filme dintre primele 10 s-au lansat în prima jumătate a anului, 2 au avut premiera în luna iulie și celelalte două, la finalul anului, în noiembrie, respectiv decembrie.

Top 10 filme 2012, în funcție de cinemaMetru

LoccinemaMetruFilm
1 (=)100%Tinker Tailor Soldier Spy
Ro Image 2000
1 (=)100%The Pirates! Band of Misfits
InterComFilm Distribution
1 (=)100%Oslo, August 31st
Independența Film
4.98%Le gamin au vélo
Independența Film
5.97%The Muppets
Forum Film România
6.96%The Artist
Forum Film România
7 (=)95%We Need to Talk About Kevin
Transilvania Film
7 (=)95%Argo
MediaPro Distribution
7 (=)95%The Angels’ Share
Independența Film
10.94%Un heureux événement
Asociația Culturală Macondo

cele-mai-bune-filme-romanesti-2012

Dintre filmele românești, cel mai bun cinemaMetru are Visul lui Adalbert (80%), o comedie în regia lui Gabriel Achim, distribuită de Bright Film, care avut premiera pe 04.05.2012.

Locul 2 este ocupat de filmul lui Radu Jude, Toată lumea din familia noastră, lansat pe 06.04.2012, cu cinemaMetru=79%, distribuit de City Cinema Management.

Pe 3 întâlnim filmul lui Tudor Giurgiu, Despre oameni şi melci, cu Andi Vasluianu și Monica Bîrlădeanu în rolurile principale. Acesta are cinemaMetru=77%, a fost lansat pe 14.09.2012 și a avut ca distribuitor pe Transilvania Film, cu sprijinul RoImage.

După dealuri, filmul regizat de Cristian Mungiu care încă se mai află în cursa pentru Oscarul pentru film străin ocupă abia poziția a 4-a, cu un cinemaMetru=73%. Acesta a fost lansat pe 26.10.2012 de către Voodoo Films.

Ultima poziție în top 5 filme românești este ocupată de filmul de debut al lui Paul Negoescu – O lună în Thailanda, cu cinemaMetru=57%. Distribuitor este Parada Film și lansarea a avut loc pe 16.11.2012.

Top 5 filme românești din 2012, în funcție de cinemaMetru

LoccinemaMetruFilm
1.80%Visul lui Adalbert
Bright Film
2.79%Toată lumea din familia noastră
City Cinema Management
3.77%Despre oameni şi melci
Transilvania Film/RoImage
4.73%După dealuri
Voodoo Films
5.57%O lună în Thailanda
Parada Film

*În cazul filmelor lansate în ultimele două luni, valoarea cinemaMetrului se poate schimba pe măsură ce sunt adăugate recenzii noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *