Având în vedere că suntem din Prahova şi că Staropramen şi-a trimis zilele acestea caravana prin zonă, ne-am gândit s-o întâmpinăm cum se cuvine, cu o listă de filme ce-ţi fac poftă de-o bere.
Primul film din topul nostru este unul realizat în urmă cu nouă ani, dar lansat abia în 2005, intitulat The Saddest Music in the World.
Regizat de către canadianul Guy Maddin, după un scenariu original scris de Kazuo Ishiguro, The Saddest Music in the World este o poveste suprarealistă, care se petrece în statul american Winnipeg, în timpul Marii Crize Economice și care o are în centrul atenției pe Lady Port-Huntly, interpretată de Isabella Rossellini. Aceasta este proprietara unei renumite fabrici de bere și organizează un concurs în speranța că astfel va duce la creșterea vânzărilor. Scopul concursului este, așa cum spune și titlul, găsirea celei mai triste melodii din lume.
Însă, legătura cu berea nu se oprește aici. Lady Port-Huntly are ambele picioare amputate, iar în schimbul acestora poartă două proteze din sticlă umplute cu… bere. Da, ați citit bine!
Iar tagline-ul este cel puțin incitant: „If you’re sad, and like beer, I’m your lady.”
Al doilea film pe care ți-l propunem este American Beer. Filmat pe parcursul lui 2002 și lansat spre finalul lui 2005, acesta este un documentar realizat de către Paul Kermizian și urmărește povestea a 4 (+1) prieteni care părăsesc New York-ul pentru a vizita 38 de fabrici de bere în 40 de zile. Poate cel mai bun road-trip care-are-legătură-cu-berea făcut vreodată.
Pentru cel de-al treilea film din listă, facem o scurtă călătorie în timp până prin 1931, când se lansa The Public Enemy. Poate că povestea filmului are mai mult de-a face cu mafia și cu lumea gangsterilor din Chicago, dar putem garanta că se consumă mulți litri de bere în filmul lui William A. Wellman, realizat după romanul Beer and Blood, scris de John Bright și Kubec Glasmon.
Take This Job & Shove It a fost realizat în 1981 și numai uitându-te la poster ți se face sete! Pe scurt, povestea este următoarea: Alison Group achiziționează patru fabrici de bere aflate în dificultate și îl trimite pe Frank Macklin să o reorganizeze pe una dintre ele, tocmai pe cea din orășelul său natal. Pe coloana sonoră apare și cântecul (cu același nume ca al filmului) lui Johnny Paycheck, care a devenit între timp un clasic al genului country.
+1 Blue Velvet (1986). Poate te întrebi ce caută un film de-ale lui David Lynch în această listă. Ei bine, iată doar câteva dintre replicile din Blue Velvet și ai să înțelegi:
Frank Booth: Raymond, where’s the fuckin’ beer, man?
Raymond: It’s right here, Frank. Do you want me to pour it?
Frank Booth: No I want you to fuck it. Shit, yes, pour the fuckin’ beer!
––
Jeffrey Beaumont: Man I like Heineken! You like Heineken?
Sandy Williams: Uh- Well, I’ve never really had a Heineken before.
Jeffrey Beaumont: You never had a Heineken before?
Sandy Williams: My dad drinks Bud.
Jeffrey Beaumont: King of beers.
––
Frank Booth: What kind of beer do you like?
Jeffrey Beaumont: Heineken.
Frank Booth: [shouting] Heineken? Fuck that shit! Pabst Blue Ribbon!
––
Frank Booth: That beer’s gonna get warm. One thing I can’t fuckin’ stand is warm beer! It makes me fuckin’ puke!
Categoric Take This Job & Shove It…si cred ca e singurul :D
Ce de reclama la bere in Blue Velvet :)
Chiar zilele astea ma gandeam la genul asta de reclame uitandu-ma la sezonul 4 din House cand primeste un iPhone cadou.
In alta ordine de idei, American Beer pare interesant.