Toy Story 4 are o poveste sensibilă, abordează teme majore iar elementul de umanitate cântărește cel mai greu
Chiar și la cea de-a patra parte, Toy Story nu numai că rămâne relevant, dar continuă și să ducă franciza către un alt nivel de excelență cinematografic.
Puține filme blockbuster sunt atât de plăcute și de accesibile publicului de toate vârstele și din toate culturile și, în același timp, atât de bogate în metafore și idei filozofice
TS4 încă ține nivelul sus din punct de vedere vizual, în ce privește amuzamentul și emoțiile.
Animația e uimitoare, glumele sunt amuzante și povestea e dulce
Acest film își justifică existența cu vârf și îndesat. Sunt pregătit pentru încă patru părți.
Forky singur este suficient pentru a transforma acest film dintr-unul făcut doar pentru bani într-o frumoasă și amuzantă aventură de care această serie avea nevoie pentru a deveni completă cu adevărat.
Animatorii de la Pixar sunt niște adevărate genii dacă au reușit să aducă o asemenea încărcătură emoțională unei povești în care unul dintre personajele principale este o furculiță de plastic recuperată din gunoi.
Toy Story 4 este cea mai bună parte a patra a unei francize de la Fury Road-ul lui Mad Max.
Toy Story 4 e un epilog surprinzător de care nu știai că ai nevoie, care conține tot ce te-ai putea aștepta de la un film Pixar și cu siguranță va fi evenimentul de familie al verii.
În vreme ce Toy Story 3 părea să fie finalul perfect pentru aceste personaje, Toy Story 4 este epilogul neașteptat dar la fel de important ca și filmele de dinaintea lui.
Le-a luat celor de la Pixar câteva decenii de inovație tehnologică, dar în sfârșit au făcut o frumoasă bucată de gunoi.
„Toy Story 4” te va bulversa în feluri în care nici nu te-ai aștepta.
Toy Story 4 nu e deloc rău. Dar e timpul să se termine.
A trecut aproape un deceniu de când Toy Story 3 punea capăt unei serii care părea să rămână o trilogie, dar aceeași combinație de umor, imaginație și, da!, magie s-a pus laolaltă pentru a crea un nou film demn de această franciză.