Voodoo Films a lansat trailerul pentru filmul Tata mută munții. Cel de-al doilea lungmetraj semnat de Daniel Sandu va avea premiera în cinematografe pe 23 iulie.
Filmul a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Shanghai, China și a fost selectat de curând în cadrul competiției Zilelor Filmului Românesc la cea de-a 20-a ediție a TIFF ce va avea loc la Cluj între 23 iulie și 1 august.
Inspirat dintr-o întâmplare reală, Tata mută munții spune o poveste despre vinovăție și dragoste, despre echitate și compromisuri, despre lupta unui tată în încercarea de a-și salva fiul. Când băiatul lui Mircea (interpretat de Adrian Titieni) se pierde accidental pe un traseu de munte în plină iarnă, tatăl e gata să treacă peste orice și investește toata tenacitatea, puterea, ambiția și relațiile de care dispune pentru a-și regăsi copilul.
Daniel Sandu semnează scenariul și regia. Imaginea îi aparține lui Tudor Vladimir Panduru, scenografia Simonei Pădurețu, iar montajul lui Mircea Olteanu, Tudor Reu fiind producătorul executiv al filmului. Muzica de pe coloana sonoră este semnată de Petre Ioan Bog, compozitor de origine română, rezident în Los Angeles.
Eu cred într-un cinematograf, să-i zicem ‘maximalist’, pentru public – și încerc cu fiecare film să spun o poveste care să țină spectatorii cu sufletul la gură, să construiesc personaje puternice și atașante,
– Daniel Sandu.