8
25 septembrie 2012
 
 

Turneul filmelor verii


– UPDATE –
Finala se votează duminică, 30.09, și luni, 01.10
(doar pe Facebook):
(3) THE DARK KNIGHT RISES VS. (2) THE AVENGERS

Şcoala a început, frunzele copacilor au devenit mai ruginii şi se pregătesc să se răspândească pe unde apucă, mustul fierbe în butoaie… Semne că vara a luat sfârşit, iar odată cu ea şi sezonul filmelor cu bugete uriaşe de la care se aşteaptă încasări pe măsura investiţiilor făcute.

Prin urmare, Blog de Cinema a luat decizia de a organiza un turneu care să determine cel mai bun film al acestei veri. Iar pentru asta avem nevoie de ajutorul vostru.  Voi reprezentaţi juriul de specialitate al acestui turneu, deoarece cine altcineva ar fi mai în măsură să spună care dintre filmele la care v-aţi încumetat să plătiţi biletul de intrare au şi meritat un asemenea efort.

Acum este momentul vostru să fiţi sinceri cu voi şi să spuneţi răspicat ce vă place şi ce nu vă place, punându-vă amprenta asupra rezultatului final al unui turneu care va rămâne în istorie.

Iar în acest sens am stabilit 16 filme lansate în vară, conform încasărilor de la box-office, criteriu care a stat la baza alcătuirii disputelor, cu opt capi de serie, pentru a face cursa cât mai interesantă şi mai echitabilă. Astfel, tot ce trebuie să faceţi este să votaţi filmul care v-a plăcut cel mai mult dintre confruntările propuse, iar, la final, pe baza voturilor voastre, vom putea declara, în mod oficial, care este „Cel mai bun film al verii 2012”.

(Dați click pe imagine pentru a o vedea la dimensiunea originală!)

Dacă ar fi să ne luăm după critici, titlul ar fi câştigat de The Dark Knight Rises, care are un cinemaMetru de 90%, la mare luptă cu The Avengers, cinemaMetru=87%. Dar, aici nu este vorba despre critici, nu-i aşa?, ci despre voi, adică spectatorii, exact cei cărora filmele li se adresează în mod direct, care nu au un titlu oficial anume, fiind DOAR iubitori de cinema.

Intrați pe pagina noastră de Facebook pentru a vota şi puteţi câştiga un DVD în fiecare zi sau una dintre cele două invitaţii duble la film pentru duminică, oferite de Ro Image 2000.


Articol scris de