Cele mai bune filme ale verii 2012 s-au confruntat într-un duel pentru supremaţie în turneul iniţiat în premieră de Blog de Cinema. Având în vedere că The Dark Knight Rises are cinemaMetru = 90%, iar The Avengers = 87% – cele mai bune din turneu – nu este de mirare că respectivele filme au ajuns în marea finală. Iar asta contrar faptului că Ice Age 4: Continental Drift a pornit cu prima şansă, având cele mai bune încasări din această vară la box office în România.
Nici că se putea un deznodământ mai potrivit decât un duel între supereroi într-un an în care am fost „bombardaţi” cu un asemenea gen de filme.
Iar câştigătoarea marii bătălii a fost ultima parte a trilogiei Batman creată de Christopher Nolan, cu ajutorul fratelui său, Jonathan Nolan: The Dark Knight Rises. Surprinzătoare a fost maniera categorică în care a câştigat (90% dintre voturi), având în vedere că se lupta cu The Avengers, creaţia lui Joss Whedon (regizor şi scenarist), în care nu exista un singur supererou, ci aproape întreaga trupă a celor de la Marvel.
Astfel, The Dark Knight Rises este campion într-un turneu prin care am încercat să realizăm o radiografie a filmelor care s-au lansat în această vară. Dacă am reuşit acest lucru sau dacă v-a plăcut iniţiativa, rămâne să auzim de la voi. Pentru că filmele, în definitiv, reprezintă o modalitate de a crea o conexiune între oameni care au în comun dragostea pentru poveştile bine construite şi bine spuse.
Dark Knight a fost impresionant de bun…ultimele sunt cele mai bune
Credeam ca The Avengers o sa castige, se pare ca Dark Knight a fost mai bun :)
The Avengers este mult sub filmul The Dark Knight Rises , mi-a placut mult The Dark Knigt Rises,ii dau un 9 pe cand lui Avengers mai mult de un 6-7 nu ii pot da, fara suparare…
ba mă supăr foarte tare :))