„Ultimele zile ale lui Ceaușescu”, nominalizat pentru „Prix de Soleure”

Filmul „Ultimele zile ale lui Ceaușescu” este nominalizat la „Prix de Soleure”, în cadrul Festivalului de film de la Solothurn, Elveția, care se desfășoară în aceste zile. Decernarea premiului, în valoare de 60.000 CHF, va avea loc joi, 27 ianuarie 2011, în Landhaus Solothurn.

Filmul documentar „Ultimele zile ale lui Ceauşescu”, în regia lui Milo Rau şi
Simone Eisenring, are în prim plan piesa de teatru cu același nume, realizată de aceeași regizori, atât filmul, cât și piesa de teatru fiind produse şi montate de o echipă de germani şi elveţieni de la Institutul pentru Crimă Politică (IIPM).

Pentru spectacol, echipa a făcut cercetări în România timp de un an şi jumătate. Premiera piesei de teatru a avut loc la Teatrul Odeon din Bucureşti, fiind urmată de
un turneu în Germania şi Elveția. Filmul durează 75 de minute, iar premiera a avut loc în luna iulie 2010, în cadrul Festivalului de film din Avignon.

Din distribuţie fac parte: Victoria Cociaş, Constantin Cojocaru, Constantin Drăgănescu, Alexandru Mihăescu, Eugen Cristian Motriuc, Mircea Rusu.

„Prix du Soleure” se decernează anual unui film de ficţiune sau documentar în cadrul Festivalului de Film de la Solothurn. Premiul este acordat de juriu unei pelicule cu un mesaj umanist, care abordează o tema ce descrie umanismul, demnitatea umană, dezvoltarea individuală, toleranţa, respectul pentru om, teme prezentate într-o formă cinematografică deosebită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *