La mijlocul lunii trecute, Gorillaz a lansat o nouă piesă, intitulată Doncamatic (All Played Out), care nu a fost inclusă pe recentul album al trupei britanice, „Plastic Beach”, pus în vânzare în luna martie a acestui an.
Melodia este compusă şi interpretată în colaborare cu Daley, cântăreţ britanic de muzică electronică şi soul. Videoclipul piesei îl urmăreşte pe Daley, aflat într-un submarin, care cutreieră printr-o lume subacvatică ajungând, în cele din urmă, la Plastic Beach.
Videoclipul reprezintă continuarea poveştii începute cu piesa On Melancholy Hill.