Voluntar la Anim’est

După cum am văzut în filmul de making of, Anim’est 2013 a însemnat 105 voluntari, 38 de membri în staff, cam 120 de invitați și multe, multe zâmbete. Anul acesta au fost voluntari de la 18 până la 30 și ceva de ani care au muncit împreună pentru a face posibil The Miracle of Animation. Din vorbă în vorbă, am aflat că jumătate din cei din staff au fost întâi voluntari și cam o treime din voluntari revin în următorul an. Împreună cu trei colegi, am împărtășit din experiența celei de-a 8-a ediții a festivalului.

Când am primit mail în legătură cu selecția voluntarilor de anul acesta, am aflat că sunt repartizată în departamentul Locațiile festivalului. Buun! Aveam câteva emoții pentru că era primul meu an ca  voluntar în cadrul unui festival internațional de film și nu știam cum vor decurge lucrurile, cum o să fie staff-ul sau persoanele cu care voi intra în contact. Însă acum, după festival, pot spune că toate grijile mele au fost în van. M-am distrat împreună cu cei care făceau parte din festival, dar și cu spectatorii, am avut ocazia de a viziona animații despre care nu cred că aș fi auzit altfel și mi-am petrecut două săptămâni de pe urma cărora trag foloase. Mă bucur că prin Anim’est am reușit să învăț despre perserverență, puterea de a-ți urma visele și importanța implicării și cum toate acestea te fac un om mai fericit.

Daniela Mitu, Locații Patria

Photo Credits: http://ionutdobre.tumblr.com/Cum a început experiența Anim’est?! Practic am fost târât în acest voluntariat de o bună prietenă, fără să știu ce presupune sau ce ar trebui să fac aici. Am participat și în alte programe de voluntariat, dar aplicând pentru unul cu o oaie roz drept mascotă nu îmi prevestea lucruri foarte interesante. Cu alte cuvinte nu aveam mari așteptări. Pentru mine era doar o modalitate de a-mi umple timpul. A fost mai mult de atât. Eliminând falsele prime impresii, citirile după copertă (ca orice oltean sceptic trebuia să strâmb nasul la orice și să cataloghez oamenii drept fițoși; sunt un ipocrit), am descoperit oameni prietenoși, deschiși, motivați, gata să ajute, chiar pasionați de ce făceau. Și dacă tot sunt la parțile bune, schimbarea aerului „real” de Politehnica, cu aerul „uman” de Anim’est mi-a prins foarte bine. Să nu mai spun că am fost înconjurat, plăcut sufocat de fetițele, fetele, femeile care îmi erau colege. Din punctul ăsta de vedere pot spune ca am fost în raiul oricărui politehnist. În schimb, nu pot spune ca a fost totul numai lapte și miere: au fost momente în cadrul departamentului meu de maximă plictiseală, sau mai bine spus lipsa de activitate.

Totuși, per ansamblu a fost o organizare bună. Și asta datorită unei comunicari foarte bune între staff și voluntari.  Aparent, lăsând deoparte impresiile greșite, snobismul, superioritatea „funcției”, poți realiza lucruri foarte bune. Cred că imaginea care caracterizează buna organizare și comunicare din cadrul festivalului, ar fi cea de la petrecerea voluntarilor. Petrecere la care atat staff-ul cât și noi, voluntarii, ne-am distrat și am cântat împreună surprinzator de bine.

Aceste rânduri au fost scrise chiar după marea petrecere, ghidat de o sinceritate impusă de mahmureala plăcută cu care încă mă lupt.

Alex Florea, PR

Photo Credits: http://ionutdobre.tumblr.com/

 

Ca voluntar Anim’est am ajuns să simțim cinematografele ca o a doua casă, să ne îmbrățișăm deși ne știam doar de câteva zile, să revenim mereu și mereu în dreptul ușilor de cinema, nu doar pentru că ne-am luat angajamentul, ci pentru că fiecare zi avea atmosfera ei aparte și, nu în ultimul rând, pentru filmele pe care le așteptam cu nerăbdare.

Ioana Neacșu, Locații Studio

 

Multe din zâmbetele despre care scriam mai sus, le-am împărțit chiar eu pentru că m-am numărat printre cei norocoși. Am fost în departamentul Guest și am putut interacționa mai ușor cu invitații. De altfel, la festival întâlnești cele mai importante resurse umane pentru oricine interesat de animație: profesori la universități de profil din toată lumea, proprietari de studiouri, selecționeri de festivaluri, studenți animatori în căutare de colaboratori. Îi găsești pe toți la un loc, trebuie doar să ai curaj să le vorbești. Și partea ce mai frumoasă e că și ei vor să îți vorbească, să-ți răspundă la întrebări, să-ți dea o carte de vizită.

Tot la festival am aflat că oamenii care fac animație sunt cei mai masochiști din industriile creative. În nici altă parte nu vei găsi atâția nervi, nopți nedormite și idei înafara cutiei adunate de realizatorii scurtmetrajelor și lungmetrajelor. De multe ori, la Q&A se dezvăluie niște povești ce te fac să apreciezi munca cu atât mai mult. Cum altfel să aflu că sunetul folosit pentru a marca stârcirea unui gândac grăsan a fost realizat prin amestecarea pastelor cu sosul de roșii. Sau că acea căprioară gingașă din film ce-și mișca botul umed este într-adevăr împăiată, a fost cumpărată de pe Ebay și pe la jumătatea filmărilor a început să emane un miros nu tocmai gingaș. Sau că bunicuța simpatică din scurtmetraj care își face curaj să sară de pe trambulină este un alter ego al regizoarei de douăzeci și ceva de ani.

Da, aș zice că a fost grozav.

Photo Credits: http://ionutdobre.tumblr.com/

Toate fotografiile au fost realizate prin lentila magică a lui Ionuț Dobre, fotograf oficial Anim’est 2013. (http://www.ionutdobre.tumblr.com)

2 comentarii la „Voluntar la Anim’est”

  1. Felicitari Bogdana pentru articol, n-as fi putut sa descriu mai bine acest festival! Acest festival, care ar trebui sa devina o scoala, o lege. Este un ABC pentru metafore vizuale si primul pas al unei platforme de exprimare libera si creativitate. Mi-a facut placere sa stau alaturi de oameni care si-au expus personalitatea prin lentila proiectorului, dupa sudori investite si nopti nedormite. Iar lentila mea a fost prezenta printre acesti oameni extraordinari, datorita lui Adi Marineci, care a stiut ca imi voi gasi locul printre acesti oameni care cred in miracolul animatiei.
    Mi-am promis ca voi fi tare, ca n-o sa mi fie dor de oamenii care au facut acest festival sa se intample… I miss you guys so fuckin’ much!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *