Aseară, 25 ianuarie, s-a încheiat o nouă ediție a celui mai important festival dedicat filmelor independente. Iar marele câștigător de anul acesta, la Sundance, a fost Whiplash (scris și regizat de Damien Chazelle), care a fost premiat atât de către juriu, cât și de către public.
La secțiunea Documentar, juriul a premiat Rich Hill, regizat de Andrew Droz Palermo și Tracy Droz Tragos, în vreme ce favoritul publicului a fost Alive Inside: A Story of Music & Memory, în regia lui Michael Rossato-Bennett.
Iată, mai jos, lista completă cu câștigătorii de la Sundance 2014
Câștigătorii de la Sundance 2014
Grand Jury Prize: Dramatic
Whiplash, Damien Chazelle
Sub întrumarea unui instructor fără scrupule, un tânăr și talentat toboșar urmărește perfecțiunea cu orice preț.
Grand Jury Prize: Documentary
Rich Hill, Andrew Droz Palermo, Tracy Droz Tragos
Într-o mică localitate americană, copiii se confruntă cu decizii tulburătoare, găsesc confort în legăturile fragile de familie și visează la un viitor plin de posibilități.
World Cinema Jury Prize: Dramatic
To Kill a Man (Chile, Franța), Alejandro Fernández Almendras
Când Jorge, un om de familie, care muncește din greu, deși abia dacă reușește să supraviețuiască, este tâlhărit de către Kalule, un vecin delincvent, fiul lui Jorge decide să-l înfrunte pe atacator, însă se alege împușcat. Și chiar dacă fiul lui Jorge aproape că este ucis, pedeapsa lui Kalule este minimă, mărind conflictul.
World Cinema Jury Prize: Documentary
Return to Homs (Syria, Germania), Talal Derki
Basset Sarout, portarul de 19 ani al echipei naționale de fotbal, devine liderul unei mișcări de protest, cântăreț și, mai apoi, un luptător. Ossama, un cunoscut cameraman de 24 de ani, este critic, pacifist și ironic, până când este capturat de forțele de securitate.
Directing Award: U.S. Documentary
The Case Against 8 (S.U.A.), Ben Cotner, Ryan White
O privire în culisele cazului de interzicere a căsătoriei între membrii de același sex din California.
Directing Award: U.S. Dramatic
Fishing Without Nets (S.U.A., Somalia, Kenya), Cutter Hodierne
O poveste despre pirații din Somalia, spusă din perspectiva unui tânăr pescar somalez.
Waldo Salt Screenwriting Award: U.S. Dramatic
The Skeleton Twins (S.U.A.), Scenariști: Craig Johnson, Mark Heyman
Când doi gemeni înstrăinați, Maggie și Milo, ajung într-o situație dificilă, o neașteptată reîntâlnire le dă curaj să arunce o privire asupra a tot ce a mers prost în viețile lor.
Editing Award: U.S. Documentary
Watchers of the Sky, Editori: Jenny Golden, Karen Sim; regizor: Edet Belzberg
Cinci povești întrepătrunse despre curaj, de la Nuremberg în Rwanda, din Darfur în Syria, de la apatie la acțiune.
Editing Award: World Cinema Documentary
20,000 Days On Earth (Marea Britanie), Editor: Jonathan Amos; regizori: Iain Forsyth & Jane Pollard
Drama și realitatea se îmbină în 24 de ore fictive din viața muzicianului Nick Cave.
Cinematography Award: U.S. Documentary
E-TEAM, Directori de imagine: Rachel Beth Anderson, Ross Kauffman; regizori: Katy Chevigny, Ross Kauffman
Cinematography Award: U.S. Dramatic
Low Down, Director de imagine: Christopher Blauvelt; regizor: Jeff Preiss
U.S. Documentary Special Jury Award for Intuitive Filmmaking
The Overnighters, Jesse Moss
U.S. Documentary Special Jury Award for Use of Animation
Watchers of the Sky, Edet Belzberg
U.S. Dramatic Special Jury Award for Musical Score
The Octopus Project, pentru Kumiko, the Treasure Hunter, scris de David Zellner, Nathan Zellner și regizat de David Zellner
World Cinema Dramatic Special Jury Award
To Kill a Man, Alejandro Fernández Almendras
World Cinema Documentary Special Jury Award for Punk Spirit
Return to Homs, Talal Derki
U.S. Dramatic Special Jury Award for Breakthrough Talent
Justin Simien, pentru Dear White People
Premiile publicului
The Audience Award: Dramatic
Whiplash, scris și regizat de Damien Chazelle
Audience Award: Documentary
Alive Inside: A Story of Music & Memory, regia Michael Rossato-Bennett
World Cinema Audience Award: Dramatic
Difret (Etiopia), scris și regizat de Zeresenay Berhane Mehari
World Cinema Audience Award: Documentary
The Green Prince (Germania, Israel, Marea Britanie), regia Nadav Schirman
Best of NEXT!: Audience Award
Imperial Dreams, regizat de Malik Vitthal și scris de Malik Vitthal, Ismet Prcic
Short Film Audience Award, Presented by YouTube
Chapel Perilous, scris și regizat de Matthew Lessner
(bazat pe traficul celor 15 scurtmetraje postate pe www.youtube.com/sff)
Felicitari lui Damien, merita acest premiu!