2
3 iunie 2017
 
 

Review > saramon vs Wonder Woman

wonder-woman-review
wonder-woman-review

În fiecare an, lumea trebuie salvată din când în când de câte un super-erou. Sau de mai mulți. Și iată că anul acesta i-a venit rândul și lui Wonder Woman să joace rolul salvatorului.

În 1941, revista de benzi desenate All Star Comics, predecesoarea lui DC Comics, publica pentru prima dată o poveste în care eroina principală era Wonder Woman, creația lui William Moulton Marston. Acest personaj nu a rezistat multă vreme în paginile revistei, dar a revenit la începutul anilor ’70, când a apărut chiar și pe copertă, cu titlul Wonder Woman for President. Iar în 1975 apare și pe micile ecrane, interpretată de Lynda Carter, într-un serial intitulat chiar Wonder Woman, care a fost difuzat până în 1979.

Revenind mai aproape de zilele noastre, anul trecut, în Batman v Superman: Dawn of Justice, Gal Gadot a introdus-o pe Wonder Woman în Universul DC, iar acum a apărut și filmul care-i poartă numele acestei eroine.

Regizat de Patty Jenkins (care n-a mai realizat decât un singur film de cinema: Monster, cu Charlize Theron în rolul principal, apărut în 2003) și scris de Allan Heinberg (care nu mai are niciun al lungmetraj în portofoliu), aproape că ai putea spune că Wonder Woman este un film realizat de niște debutanți. Poate și de aceea este un pic diferit de alte creații DC apărute până acum, are mai mult umor și o inocență aparte.

Interviu cu Gal Gadot

Ca în orice film în care ni se face cunoștință cu un personaj și aici primul act este despre originea eroinei interpretate de actrița israeliană Gal Gadot. Povestea ne duce pe o insulă secretă, pe nume Themyscira, un loc unde amazoanele se antrenează pentru luptă. Mai puțin Diana (aka Wonder Woman), fiica reginei Hippolyta (Connie Nielsen) și a lui Zeus. Hippolyta dorește să o țină pe Diana departe de agitație, violență și de lumea bărbaților, dar mătușa Dianei, Antiope (Robin Wright), o antrenează în secret. Și pentru ca dezamăgirea reginei să fie completă, la un moment-dat, pe insulă, naufragiază un bărbat, Steve Trevor (Chris Pine), spion american.

Aflând despre ororile pe care le produce în lume Primul Război Mondial, Diana decide să-l însoțească pe Steve în Marea Britanie, pentru a-l găsi pe Ares, Zeul Războiului, care, în concepția ei, ar fi responsabil pentru tot răul din lume. (Amintește-ți că este un film cu super-eroi și povestea nu trebuie să aibă neapărat logică. Și e ok așa.)

Actul al doilea este poate cea mai simpatică parte a filmului. Iar aici scenariul lui Heinberg parcă încearcă să formuleze niște idei și să transmită un mesaj. Naivitatea Dianei, care crede că o singură ființă este vinovată pentru tot ce se întâmplă rău în lume, este amuzantă și înduioșătoare în același timp.

Chiar dacă pare cam lentă în unele momente, e reconfortant să vezi cum povestea unui film cu super-eroi nu trece rapid de la o luptă la alta, cu doar câteva clipe de liniște, ci își rezervă timpul necesar ca spectatorii să ajungă să cunoască personajele, și nu doar originea și identitatea lor.

În cel de-al treilea act însă, Jenkins și Heinberg nu mai opun nicio rezistență și cad în capcana Universului DC. Diana intră într-o luptă care nu este nici spectaculoasă și nici surprinzătoare. Și nu numai acțiunea previzibilă, dar și replicile pseudo-filozofice, de genul Only love can save the world, fac ca filmul să-și piardă prospețimea și ceea ce-l făcea să se diferențieze de celelalte filme cu super-eroi.

Wonder Woman este o încercare frumoasă de a revitaliza genul filmelor cu super-eroi, dar nu are inspirația de a oferi niște scene de acțiune impresionante, nici curajul de a-și păstra ingeniozitatea până la final.

Trailer Wonder Woman


Articol scris de