Zilele Filmului Românesc, la a treia ediţie

Astăzi, 23 mai, la Ploieşti, s-a dat startul unei noi ediţii a Zilelor Filmului Românesc.

Aflată la cea de-a treia ediţie, această iniţiativă a Voodoo Films cuprinde o serie de proiecţii ce vor avea loc în şase oraşe de la noi din ţară, astfel: Ploieşti: 23-24 mai, Botoşani: 30- 31 mai, Râmnicu Vâlcea: 5-6 iunie, Piteşti: 12-13 iunie, Baia Mare: 20 – 21 iunie şi Bucureşti: 25–29 iunie.

Filmele care vor fi proiectate anul acesta sunt trei documentare care au impresionat juriile diferitelor festivaluri la care au participat.

Publicul din cele șase orașe vor putea viziona emoționantul documentar al Monei Nicoară și al Mirunei Coca-Cozma – Școala noastră, un documentar de 94 de minute, care a fost filmat pe parcursul a patru ani. Acesta vorbeşte despre trei copii rromi – Alin, Beniamin şi Dana – care încearcă să treacă peste barierele impuse de diferenţa de etnie, despre prejudecăți și despre nevoia de abandonare a acestor prejudecăți.
Școala noastră a primit Marele Premiu al Juriului pentru cel mai bun documentar la SILVERDOCS 2011 și a fost nominalizat la ediția de anul acesta a Premiilor Gopo.

Un alt film ce poate fi urmărit în cadrul acestui eveniment este documentarul de animație al Ancăi Damian, Crulic – Drumul spre dincolo. Acesta spune povestea reală a lui Claudiu Crulic, un român arestat în Polonia pentru un presupus furt, ținut în închisoare, în ciuda probelor ulterioare care arătau că la data jafului el nu se mai afla în capitala Poloniei, și abandonat de toată lumea până la moartea survenita în urma grevei foamei.

Crulic – Drumul spre dincolo a câștigat o Mențiune specială la festivalul de la Locarno, precum și la festivalul de la Varșovia, iar la începutul acestui an a fost câștigătorul Marelui Premiu și al Trofeului Uniunii Cineaștilor la Gala Premiilor UCIN. De asemenea, filmul Ancăi Damian a fost nominalizat la Premiile Gopo la trei categorii, reușind să câștige la două dintre ele: pentru cel mai bun sunet și pentru cea mai bună muzică originală.

Off the beaten track este cel de-al treilea film ce poate fi urmărit în cadrul Zilelor Filmului Românesc. Acesta îl are ca regizor pe Dieter Auner, iar filmările au avut loc în România, compania română Mobra Films fiind co-producător.

Off the beaten track este o cronică a unei lumi neschimbate de secole şi care, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, cunoaşte numeroase modificări. Documentarul lui Dieter Auner îl urmărește pe Albin Creta, un cioban român din nordul Transilvaniei, pe parcursul unui an, încercând să capteze reacțiile sale la transformările din jurul lui.

Programul complet al proiecțiilor din fiecare oraș este disponibil pe site-ul oficial al Zilelor Filmului Românesc.

4 comentarii la „Zilele Filmului Românesc, la a treia ediţie”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *