Premiera After / După ce ne-am întâlnit (Ro Image 2000, Prorom) a ocupat prima poziţie la box office în weekendul trecut, devansând, astfel, Shazam! (Vertical Entertainment), care s-a aflat în fruntea ierarhiei două săptămâni consecutive.
Deşi a fost filmul care a avut cel mai mic cinemaMetru (7%) dintre premierele săptămânii trecute, After a avut cele mai mari încasări din weekend, câştigând 914.180 de lei, cu 48.120 de spectatori, în 81 de săli.
„Podiumul” a fost completat de două premiere, locul secund la box office revenind filmului de animaţie Wonder Park / Parcul de distracţii (Ro Image 2000) – cinemaMetru=33%, cu încasări de 426.781 lei şi 20.230 de spectatori, în 82 de săli.
Pe locul al treilea s-a situat The Curse of La Llorona / Blestemul femeii care plânge (Vertical Entertainment) – cinemaMetru=44%, cu încasări de 370.821 de lei şi 17.953 de spectatori, în 75 de săli.
Fostul ocupant al primei poziţii în precedentele două săptămâni, Shazam!, a coborât pe locul al treilea, cu încasări de 310.194 de lei (în scădere cu 50% faţă de weekendul anterior) şi 14.027 de spectatori, în 55 de săli.
Weekendul trecut în cifre
Suma înregistrată în cinematografe a cunoscut o uşoară scădere, câştigurile totale fiind de 3.130.171 lei, cu aproape 150.000 de lei mai mică decât în weekendul precedent.
În schimb, numărul de spectatori a fost într-o uşoară creştere (cu aproape 1.000 de persoane), înregistrându-se aproximativ 153.000 de bilete vândute.
Box-Office România
weekend #16: 19 – 21 aprilie 2019
Date furnizate de Cinemagia
Loc | Film | Lei | cinemaMetru |
---|---|---|---|
1. | After (2019) | 914.180 | 7% |
2. | Wonder Park (2019) | 426.781 | 33% |
3. | The Curse of La Llorona (2019) | 370.821 | 44% |
4. | Shazam! (2019) | 310.194 | 76% |
5. | Little (2019) | 201.766 | 38% |
6. | Hellboy (2019) | 170.890 | 19% |
7. | Dumbo (2019) | 163.177 | 56% |
8. | Captain Marvel (2019) | 101.781 | 70% |
9. | Pet Sematary (2019) | 74.492 | 95% |
10. | Missing Link (2019) | 69.788 | 52% |