Box Office > Jumanji: The Next Level, debut cu peste două milioane de lei

Jumanji: The Next Level / Jumanji: Nivelul următor (InterComFilm Distribution) a debutat pe prima poziție la box office, în weekendul trecut, fiind, de altfel, singura premieră care a intrat în Top 10.

Al doilea film al seriei a avut, la debut, încasări de 2.208.805 lei (a șaptea performanță a anului), cu 89.995 de spectatori, în 107 săli de cinema.

Față de primul film al seriei, lansat în 2017, a avut încasări mai mari, cu aproape 80.000 de lei, dar a înregistrat cu aproximativ 4.500 de spectatori mai puțin. Filmul din 2017 avea să-și încheie periplul prin cinematografele din România cu un total de 11.09 milioane de lei și cu 500.866 de spectatori.

Pe locul secund la box office în weekendul trecut s-a situat Frozen II / Regatul de gheață II (Forum Film România), fostul ocupant al primei poziții din precedentele două săptămâni, care, în al treilea weekend, a câștigat 1.136.428 de lei (în scădere cu 54% față de weekendul anterior), cu aproximativ 52.000 de spectatori, în 199 de săli.

Iar poziția a treia a revenit filmului Jexi / Într-o relație cu telefonul meu (Vertical Entertainment), care, deși a înregistrat o scădere de 51% față de weekendul de debut, a urcat o poziție, în al doilea weekend câștigând 189.517 lei, cu 8.792 de spectatori, în 51 de săli.

Weekendul trecut în cifre

Suma totală înregistrată în cinematografele din țară a fost de 4.528.739 de lei, în scădere cu aproape jumătate milion de lei față de weekendul anterior.

În privința persoanelor care au ales o vizită la cinematograf, în weekendul trecut, s-au înregistrat aproximativ 202.000 de spectatori, cu aproape 17.000 de bilete vândute mai puțin față de weekendul anterior.

Box-Office România

weekend #49: 6 – 8 decembrie 2019

Date furnizate de Cinemagia

LocFilmLeicinemaMetru
1.Jumanji: The Next Level (2019)2.208.805--
2.Frozen II (2019)1.136.42885%
3.Jexi (2019)189.51714%
4.Playing with Fire (2019)181.62317%
5.Charlie’s Angels (2019)145.50258%
6.Last Christmas (2019)123.09360%
7.Maria, Regina României (2019)113.678--
8.Ford v Ferrari (2019)110.51595%
9.Doctor Sleep (2019)52.19938%
10.Maleficent: Mistress of Evil (2019)44.76527%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *