Mechanic: Resurrection / Mecanicul 2 (Freeman Entertainment) a oprit dominaţia Suicide Squad / Brigada sinucigaşilor (Freeman Entertainment) în fruntea topului la box office.
După trei săptămâni consecutive petrecute pe primul loc, Suicide Squad a fost depăşit în weekend de premiera Mechanic: Resurrection.
A doua parte a seriei începute în 2011, cu Jason Statham, a fost cel mai vizionat film din cinematografele româneşti la debutul său, totalizând încasări de 826.189 de lei, cu 42.857 de spectatori (70 săli).
De remarcat că această a doua parte a seriei a încasat doar în weekendul de debut aproape dublu faţă de câştigurile totale ale primei părţi.
Suicide Squad a înregistrat o scădere de 45% faţă de weekendul anterior, încasând 293.718 lei după o lună petrecută în cinematografe, cu 13.123 de spectatori (45 săli).
În topul anului, filmul bazat pe personajele benzilor desenate ale DC Comics a ajuns deja pe locul al doilea, totalizând 7.053.403 lei, cu 357.750 de spectatori.
Doar The Jungle Book / Cartea Junglei (Forum Film) se mai menţine în faţa sa, cu încasări de 7.187.309 lei, însă obţinute în 16 săptămâni şi având un număr de spectatori mai mic – 353.335 (Suicide Squad fiind pe primul loc la acest capitol).
Revenind la weekendul trecut, podiumul a fost completat de Ben-Hur (Forum Film), care a încasat cu jumătate mai puţin faţă de momentul debutului, înregistrând 253.151 lei, cu 11.007 spectatori (66 săli).
În Top 10 au mai pătruns încă trei premiere.
Nine Lives / Nouă vieţi (Ro Image 2000, Prorom) a ocupat locul al patrulea, cu 217.013 lei, având 11.437 spectatori (58 săli).
Don’t Breathe / Omul din întuneric (InterComFilm), care a fost singura premieră cu cinemaMetru pozitiv (94%), a ocupat locul 6, cu încasări de 201.771 lei şi 10.715 spectatori (53 săli).
Marauders / Prădătorii (Ro Image 2000) s-a situat chiar pe locul 10, cu încasări de 58.613 lei şi 2.878 spectatori (42 săli).
Singura premieră care nu a intrat în Top 10 a fost Kiki, el amor se hace / Sex după reţetă (Cine Europa), care a ocupat locul 18, având câştiguri de 7.770 de lei, cu 657 spectatori (19 săli).
Weekendul trecut în cifre
Trendul descendent al încasărilor totale în cinematografe s-a oprit după două săptămâni consecutive, însă creşterea a fost una foarte mică.
Astfel, câştigurile totale s-au ridicat la suma de 2.597.722 lei faţă de 2.562.768 lei cât se înregistra în urmă cu un weekend.
Numărul spectatorilor a crescut cu aproape 5.000 de persoane, fiind vândute 130.865 de bilete.
Box-Office România
weekend #33: 26 – 28 august 2016
Date furnizate de Cinemagia
Loc | Film | Lei | cinemaMetru |
---|---|---|---|
1. | Mechanic: Resurrection (2016) | 826.189 | 33% |
2. | Suicide Squad (2016) | 293.718 | 48% |
3. | Ben-Hur (2016) | 253.151 | 19% |
4. | Nine Lives (2016) | 217.013 | 6% |
5. | The Secret Life of Pets (2016) | 206.464 | 60% |
6. | Don’t Breathe (2016) | 201.771 | 94% |
7. | Pete’s Dragon (2016) | 124.311 | 86% |
8. | War Dogs (2016) | 119.864 | 53% |
9. | Bad Moms (2016) | 68.473 | 68% |
10. | Marauders (2016) | 58.613 | 13% |