Aniversarea poate fi privit ca un punct terminus al unei generaţii sau al unei mentalităţi din cauza căreia România a avut şi încă are mult de pierdut.

Pur și simplu, Aniversarea transpune în artă ceea ce știm, dar ne e prea frică să mai recunoaștem – dureroasa singurătate de dincolo de zidurile fortărețelor în care, cumva, iată, supraviețuim.

Cumva, dă clasă oricărui val al cinematografiei române, pentru că reușește să rezolve problemele mizeriei umane și ale terorii fără să apese mai deloc și fără să piardă ritmul.

Ideea filmului nu e rea – deși nici în cale-afară de originală și nici prea proaspătă –, doar că e nefericit pusă în pagină.