Filmul este interesant, făcut ca şi cum ar fi turnat în acea perioadă, iar dacă eşti fan al dramelor, în care famiile sunt întortocheate şi îţi plac finalurile surpriză, Legături de sânge este filmul la care te-ai putea uita.

Nu stim cat ii va impresiona pe americani viziunea lui Canet despre lumea gangsterilor si a politistilor din New York, dar Blood Ties a reusit sa scuture din amortire un gen care a cam incremenit.

Dacă va vedea cineva Blood Ties peste 20 de ani, nici nu-și va da seama că a fost făcut lansat în 2014. Însă, evident, șansele ca cineva să vadă ceva atât de clișeic și cu o poveste atât de slabă sunt foarte mici.

Din punct de vedere vizual, o rememorare a vremurilor din anii 70, când Sidney Lumet lansa dramele sale polițiste ce aveau acțiunea în New York, Blood Ties este lent și beneficiază de niște interpretări bune din partea lui Clive Owen sau Billy Crudup, dar le irosește pe Marion Cotillard, Zoe Saldana sau Mila Kunis.

Dacă ești un admirator al actorilor din distribuție (ok, poate exceptându-l pe Emmerich), vei descoperi ceva interesant aici.

În ciuda unor scene de acțiune bune, scenariul, scris de dl. Canet și James Gray, se oprește pentru câteva momente de reflecție, care, însă, nu aduc profunzime, ci se adaugă doar la durata filmului și așa prea mare.

funcționează, mai degrabă, ca un studiu emoțional al unor frați aflați de părți diferite ale legii, decât ca un film polițist, în stilul lui Sidney Lumet, așa cum încearcă să fie.

Această dramă prea lungă și anemică beneficiază de o distribuție impresionantă, dar e prea lipsită de viață pentru a stârni interesul criticilor sau pe cel al publicului.

Blood Ties este echivalentul de la Cannes al hamburgerului – roz în mijloc, cu garnitură franțuzească alături.

Deghizat într-un thriller polițist, Blood Ties crează o lume cu oameni distruși, care încearcă să-și revină.