„Metabolism” pare să fie cel mai personal film al lui Porumboiu, dar în același timp este cel mai puțin satisfăcător. Aproape că aș zice că a ratat o ocazie bună de a face un film mare despre materia fizică din care este compusă cinema-ul, despre modul în care acesta reflectă și influențează realitatea sau chiar despre condiția auteur-ului în sânul industriei românești de film.

Complacerea într-o conştiinţă a derizoriului îşi are riscurile ei – riscuri de care Porumboiu ar trebui să ţină cont pe viitor -, dar, pînă una-alta, Metabolism… e o bucată de cinema evoluat pînă la un nivel la care nu are concurenţă în producţia românească din 2013.

“Cand se lasa seara peste Bucuresti sau metabolism ” beneficieaza de prezenta unor actori capabili, invinsi din start de un scenariu fad.

Cadrele lungi, care ating si noua minute, initial enervante, te prind intr-un ritm cu care ajungi sa te obisnuiesti. De aceea, cele 90 de minute ale filmului distorsioneaza perceptia timpului, incat sfarsitul te ia pe nepregatite.

Metabolism. Adică circulaţie, mişcare, digerarea nu numai a mâncării, a unei emoţii, ci şi a unei idei, a unui loc, a unei meserii care te străbate, te supune, te satură. Interesant.

Am simtit uneori ca undeva, dedesubt, exista un filon real al vietii, dar ingropat atat de adanc intr-un munte de metabolism zdruncinat, incat poate numai printr-o exploatare cu cianuri i-as putea detecta stralucirea aurifera la suprafata.

„Metabolism“ este un film profund autoreferenţial, care demonstrează unele dintre obsesiile de cineast ale lui Porumboiu: cadrele lungi (numai 17 în total), timpul real, un grad cât mai ridicat de obiectivitate, ideea de interval şi de trecere, respingerea naraţiunii de tip clasic, testarea aşteptărilor şi a limitelor spectatorilor.

Nu e chiar acel Porumboiu cu care ne-am obișnuit, dar este o bucată de cinema românesc de artă care ne dă de gândit.

Pentru cei neobișnuiți cu cinema-ul românesc, Metabolism este o cufundare într-un stil inovativ de povestire.