Cloud Atlas rămâne unul din cele mai bune filme pe care le-am văzut anul acesta în cinematograf.

Daca initial durata pare o indragamadire de minute fara sens, personal nu am simtit scurgerea celor aproape trei ceasuri. Mesajul „Cloud Atlas” ramane stabil si valabil: pentru fiecare dintre noi exista “acasa”. Un film liric si intelept, apasator, care nu va cuceri prea multi partinitori in favoarea lui pentru ca putini cuceritori s-au inteles cu “Mr. Nobody” sau ”The Fountain”.

La nivel narativ Cloud Atlas este probabil cea mai complexă apariție în cinema de anul acesta, se vede încă din montaj și din multitudinea personajelor că filmul are la bază o carte cu o structură (cel puțin) drăcească, aparent opacă ecranizării. Însă se pare că a fost nevoie de trei regizori (Tom Tykwer, Andy Wachowski și Lana Wachowski) pentru a pune la cale acest soi de mantră, de (în)cântare vizuală, un fel de odă semi-filosofică adusă pan-conexiunii dintre oameni și sufletele lor.

Cloud Atlas te va emoționa și amuza, te va face să visezi și să te înfiori, rămânând cu tine și după genericul de final. Emană o vibrație care te convinge că în țesătura lucrurilor există mai mult sens decât ai impresia la prima vedere și că fire nevăzute ne învăluie pe toți, transformându-ne într-un organism gigantic, ce anulează cumva scurgerea timpului, existând în afara lui „acum”.

O poveste pe care probabil, doar fratii Wachowsky ne-o puteau spune cinematografic, cu experienta si stiinta acumulate intr-un Matrix de neuitat. La fel de tragic-dramatic-tehnologistic srprinzator ca si Matrix, dar cu fior romantic si culmea, pe alocuri … cu savuroase tuse pline de umor criticist-satiric.

Sa urmaresti sase povesti foarte diferite (din trecut, prezent, viitor si viitorul viitorului), amestecate fara nicio noima, este foarte obositor, pe alocuri plictisitor, dar mai ales halucinant, ca si cand ai fi intr-o stare hipnagogica din care nu te poti dezmetici.

Acest film are o alchimie interesantă care se simte perfect. Este un dar.

În ciuda locurilor spectaculoase şi a designului vizionar, Cloud Atlas mi-a dat sentimentul că este incoerent. Trist. Dar acesta este adevărul adevărat.

Cloud Atlas este cu siguranţă o îndrăzneaţă piesă de cinematografie. Dar, deşi merită apreciere, chiar admiraţie, în cele din urmă nu este extrem de captivant.

Chiar dacă fraţii Wachowski şi Tom Tykwer au muncit pentru a realiza un film profund, povestea complexă din Cloud Atlas este departe de ceea ce s-ar fi dorit.

Acesta, cu certitudine, nu este cel mai bun film al anului, dar îți oferă mai mult decât un film la preţul unui singur bilet.

Cu siguranţă acesta este unul dintre cele mai ambiţioase filme realizate vreodată.

Nu aş numi Cloud Atlas un film profund, dar ceea ce atrage este că Andy şi Lana Wachowski şi Tom Tykwer au crezut în tot ceea ce au adăugat în el.

Deşi nu este pentru toţi, Cloud Atlas este unul dintre puţinele filme preferate ale mele din acest an.

Cu o durată de 163 de minute, Cloud Atlas are toate semnele unei nebunii gigantice, iar cei nefamiliarizaţi cu romanul vor rămâne nedumeriţi.

Cloud Atlas este ca întraga serie Matrix. Începe absolut extraordinar, dar apoi sfârşeşte prin a deveni o corvoadă pretenţioasă.

Cerul nu este o limită pentru acest blockbuster artistic bine realizat, dar dramatic confuz.

Ori o dezordine admirabilă, ori o capodoperă existențială, Cloud Atlas rămâne unul dintre filmele anului pe care trebuie să le vadă aproape oricine.