Cu ce ne alegem din acest film, totuşi? În primul rând, cu Horaţiu Mălăele în rol dramatic, care are curajul să plângă, să cânte pentru prima dată, să joace în acelaşi cadru cu fiul său, să facă sex.

Regizat de Horaţiu Mălăele, Funeralii… se doreşte a fi un basm, dar, în lipsa unei stilizări corespunzătoare a decorului urban din fundal, simulacrul de multiculturalism din prim-plan e doar tele-sketch-istic, provincial şi chiar debil – aceleaşi rîncede stereotipuri despre slavi (beţivi) sau despre italieni (gălăgioşi), scoase la produs fără nici cea mai mică urmă de reflecţie, de fantezie sau de fineţe.

chiar dacă are minusuri supărătoare la nivel de scenariu, pentru o porție de umor, pentru un strop de emoție, pentru mesaj și nu în ultimul rând pentru viziunea regizorală, merită clar o vizită la cinema.

Unele filme există pentru că producătorii lor trebuie să justifice primirea unei finanţări publice, altele – pentru că o personalitate/vedetă culturală ţine morţiş să demonstreze că poate fi şi regizor de cinema. Funeralii fericite există din ambele raţiuni, nu tocmai fericite.