Filmul cu Ryan Reynolds pe post de salvator al universului este destul de incitant la nivel de batalii, efecte si stradania de a salva lumea, dar indeajuns de patetic la nivel de relatii umane si in legarea unei povesti pe picior de Terra. Atunci cand actiunea se muta in lumea imaginara Oa sau cand personajele se inverzesc de dragul razboiului, filmul devine captivant ca apoi sa ne aduca din nou in butoiul plictiselii intr-o nefericita interactiune amoroasa jucata de Reynolds si frumoasa Blake Lively.

Cu totul, filmul are potenţial să vă capteze, rămâi chiar cu sentimentul că mai sunt lucruri pe care merită să le afli despre această lume a Protectorilor Universului.

Își servește toate elementele din distribuție cu un umor învechit, încât parcă sugerează singur că nu se ia prea mult în serios.

Green Lantern nu intenționează să fie plauzibil. Intențiile sale sunt clare: să aducă publicului o mulțime de efecte speciale senzaționale. Dacă asta e ceea ce vrei, asta e ceeace vei primi.

Această adaptare după o carte de benzi desenate, cu Ryan Reynods în rolul principal, nu e foarte reușită, dar e un film vizionabil.

Reynolds îl face pe Hal un erou de benzi desenate perfect funcțional, dar este o mare diferență între funcțional și super.

Green Lantern este uimitor pe alocuri, dar am văzut prea multe filme mai bine realizate despre originea super-eroilor în ultimii ani. Nu este Jonah Hex, dar interesul pentru acțiune se pierde mult prea repede.

Green Lantern este un film prost. Iar asta în ciuda străduințelor sincere ale lui Ryan Reynolds, alături de interpretările fine ale lui Peter Sarsgaard, Mark Strong și Angela Bassett.

Green Lantern este un exemplu despre cum să nu faci un film bazat pe benzi desenate, decât dacă nu vrei să încurci lucrurile rău.
Efecte speciale slabe, interpretări necredibile, scenariu neinspirat și o regie fără nicio direcție.

Ryan Reynolds își distruge statutul de A-lister cu un mare rol de super-erou.

Vara trecută, cei de la DC Entertainment ne-au dat bomba Jonah Hex, iar vara asta vin cu o altă uriașă dezamăgire – Green Lantern.

Mi-am petrecut 40 de minute din film așteptând să-l urăsc. Așteptând ceva care să mă facă să mă simt prost ca fan Green Lantern. Așteptând să mă enervez la fel cum am făcut-o pe Schumacher, pentru Batman & Robin, sau pe Pitof, pentru Catwoman, sau pe Hayward pentru Jonah Hex (…)
Am zâmbit mult în cele 40 de minute, iar odată ce n-am mai căutat motive să urăsc filmul, și doar l-am privit, m-am distrat de minune.

Filmul nu prea reușește să transpună pe ecran ceea ce spune Jordan: „Inelul nu greșește niciodată”. Poate ar fi trebuit să angajeze inelul să regizeze.

De la interpretări uniform slabe (Lively pare pierdută, în timp ce Strong așteaptă, pur și simplu, următoarea parte) la sentimentul indiscutabil că suntem martori la ceva care se trăduie să-și găsească un scop, Green Lantern este ridicol.

Aproape ca și cum nimănui nu i-ar fi păsat să spună o poveste coerentă.

Mi-aș dori să-mi placă Green Lantern. Și, totuși… Nu-mi place Green Lantern. Nici măcar un pic. Mi se pare inert, artificial și fără viață.

Scenariul reușește să aibă un tempo destul de decent, însă efectele speciale prost gândite nu va impresiona pe cineva care a utilizat calculatorul până acum.

Chiar dacă are anumite momente de efecte speciale 3D impresionante, Green Lantern pare că nu face ceea ce filmele bazate pe benzi desenate ar trebui – să pregătească un sequel bazat pe un buget pentru efecte speciale. Și realizează asta fără să creeze un entuziasm real sau făcând supereroul principal mai mult decât un personaj de benzi desenate.

Sunt unele lucruri la acest film care chiar funcționează – interpretările sunt, în general, foarte bune, povestea principală este una bună, scenele de antrenament cu Jordan sunt foarte distractive, și este destul de plăcut, în cele din urmă, în ciuda multitudinilor de greșeli ale filmului.