Prin umor şi economie de mijloace, Kaurismäki transmite în „Le Havre” valori moral-sociale extrem de clare, cu diferenţe flagrante între bine şi rău, expresii simple, modele de alegere în faţa laşităţii sistemice.

firul narativ este foarte dinamic, acţiunea începe franc prin prezentarea intrigii declanşatoare, ca în celelalte filme, fără scene ce nu îşi au rostul, chestiune care mi-a plăcut, m-am simţit eliberată de necesitatea de a atribui sensuri personale unor pasaje filmate pe care nu aş fi fost foarte sigură cum să le pun în context

Le Havre nu este o experienta instanta, dureaza pana reusesti sa treci de al patrulea perete, de bariera dintre tine si ecran. Acelasi lucru se intampla si cu cele mai hilare replici care sunt date fara nicio miscare a fetei si ai nevoie de timp ca sa iti dai seama ca trebuie sa razi, asa ca ai nevoie de mai mult decat o secunda pentru a putea sa relationezi cu povestea de basm si optimismul ireal. Si, intr-adevar, cu fiecare cadru, vei observa cum filmul infloreste intr-o poveste profund umana.

Kaurismaki mai vorbise tangenţial despre imigranţi în Take Care of Your Scarf, Tatiana (cu aceeaşi Outinen) şi emigrare în Ariel, însă Le Havre are un mesaj mai umanist şi e mai ataşant. Chiar şi fără actorul său predilect, minunatul Matti Pellonpää (dispărut dintre noi), Kaurismaki rămâne una dintre cele mai autentice voci ale cinemaului de autor economicos dar de impact, iar Le Havre e o încântare de la cap la coadă.

Nu-i primul film de Kaurismaki care să se întâmple în Franţa (la un moment dat, Andre Wilms se uită spre noi şi spune „Ei, cândva trăiam la Paris şi duceam o viaţă boemă…”), dar e primul care atinge o temă fierbinte, anume emigranţii ilegali – iar chestia asta, cred, ar trebui să-l facă mai vizibil prizat şi mai cred că tot de aici i se trage premiul criticii de pe croazetă.

Intr-o lume in care toata lumea vrea sa fie celebra sau macar sa se exprime, Aki Kaurismäki demonstreaza ca poti duce o existenta exemplara si daca ai o viata neinsemnata si nu stie nimeni de faptele tale bune. „Le Havre”, cel mai nedreptatit film anul trecut la Cannes, e un omagiu adus Frantei si cinemaului francez, dar si unui anume mod, vag desuet, de a percepe viata.

Hip într-un mod post-ironic, acest crowd-pleaser festivalier de calitate superioară conţine culori calde, purtări drăgălaş-copilăroase (ca să poată conta pe Little Bob, Marx trebuie să-l împace mai întîi cu soţia sa, de care s-a despărţit după o dispută pe teme de grădinărit), încă un miracol sau două pe lîngă cel din final şi un număr apreciabil de cadre dedicate căţelei lui Marx, Laika.

Acum revin total la introducere si la Aki Kaurismäki. Pornisem ideea de minimalism impus – cand nu ai buget, mijloace tehnice si actori, dar cand ai o poveste atat de simpla, de ce sa mai ai nevoie de ele? La fel si filmele lui Kaurismäki – prin povestile abordate, stilul lui “de a face film” te poarta in pelicule lipsite de scenografie, dialog sau celuloid color. Insa daca intr-adevar te lasi purtat in lumea mirifica a lui Aki o sa vezi ca pana si un cadru precum o umbra care danseaza pe o perdea te face sa intelegi tot filmul.

Nu este nimic cinic sau ieftin la acest film, spune o poveste bună cu o minte limpede şi sfârşeşte prin a te face să te simţi pur şi simplu bine.

Un basm optimist perfect despre toleranţa franceză de la marele cineast finlandez Aki Kaurismäki.

Cu o coloană sonoră interesantă, cu un umor special şi cu bună dispoziţie, regizorul finlandez Aki Kaurismaki reuşeşte să creeze în Le Havre o aventură entuziasmantă.

Le Havre este un film drăguţ, totuşi minimalismului profund îi lipseşte pe alocuri complexitatea.

Dacă numele Aki Kaurismäki nu îţi spune nimic, ar trebui, iar Le Havre poate fi filmul perfect pentru a-l descoperi pe cineastul finlandez.

Un basm cu stil şi sentimental despre modul în care lumea ar putea fi, contrastând cu modul în care chiar este în prezent.

Le Havre nu se numără printre cele mai bune filme ale sale, dar prin acesta Aki Kaurismaki reaminteşte faptul că este unul dintre cei mai revigoranţi cineaşti din lume.

Este un film satisfăcător şi distinctiv, menit să fie iubit.

Aki Kaurismaki crează o nouă poveste amuzantă şi fermecătoare, în care oamenii pot ieşi din rutina lumii reale şi să facă lucruri bune.

Această poveste despre prietenia surprinzătoare dintre un bătrân morocănos şi un tânăr imigrant este de o plictiseală profundă.