Eu, unul, îmi doresc să îl revăd în fiecare zi pentru tot restul vieții.

E una din puținele dăți când sunt părtaș la entuziasmul colectiv apropos de blockbuster și nu am absolut nicio problemă cu asta. Pân la urmă Mad Max e cel mai Cinema film sefeu post-apocaliptic de public scos de Hollywood de la Waterworld încoace.

În cazul lui Mad Max există o cursivitate aproape maniacală, iar chase-urile prin deșert au ceva dintr-o coregrafie minuțios gândită, dintr-un spectacol grandios care îți dă pe alocuri senzația de teatru-musical (paradoxal, dar deloc penibil).

Actiunea explodeaza efectiv din prima secunda si nu te mai paraseste decat odata cu aparitia genericului de final. Fiecare scena este o descarcare de adrenalina, firul narativ fiind doar un pretext vag, asemeni dialogurilor si umorului cvasi inexistent.

Deșert. Praf, culori șterse de portocaliu și ruginiu. O mașină în stânga (eu: “Oh SHIT, e acel Ford GT Falcon Coupe 1973 XB aka Imperiosa, din prima parte într-o stare depravabilă?). Max (Tom Hardy) în dreapta. Liniște. O șopârlă mai… specială încheie scena tragic, iar apoi… ÎNCEPE NEBUNIA.

Delirant, ametitor, elegant ca provocare, sigur ca interpretare, ametitor (din nou), bizar in concept si aplicare.

MM4 e unul dintre cele mai bune filme de actiune facute vreodata, fara indoiala, si e un miracol ca Miller a reusit sa-l regizeze, sa-l scrie si sa-l produca la cei 70 de ani ai sai, intr-o conjunctura care l-ar pune pana si pe Don Quijote in umbra.

Este tipul de film pe care-l poti revedea oricand, de fiecare data te vei bucura la fel de mult de el.

Mad Max: Fury Road e filmul pe care l-am așteptat 30 de ani și e fix filmul de care aveam nevoie, atât ca declarație artistică, dar și ca declarație socială. George Miller dovedește, în cazul în care mai aveați îndoieli, că personajele sale pline de defecte au două dintre cele mai mari atribute: umanitate și speranță.

Nebunesc, zgomotos, filmat impecabil si realizat fara cusur vizual, Mad Max: Fury Road este unul dintre cele mai ciudate si nebunesti filme vazute vreodata, pe care merita sa-l descoperiti si sa-l admirati macar ca opera artistica.

“Mad Max: Fury Road” este un action movie reusit, o extravaganta dementa sub forma unui punk western distopic din care scapa cine poate.

Miller… a visat la acest vis măreț cu mai bine de un deceniu înainte de a-i putea da viață. A meritat așteptarea.

Hardy și Theron realizează o echipă extraordinară, dar Theron este inima și sufletul filmului. Așa că pregătește-te pentru un nou film clasic de acțiune.

Dl. Miller demonstrează că filmele de acțiune mărețe au o latură importantă și de etică. Există cauză și efect; sunt decizii și consecințe.

[…] nebunesc de captivant, cu totul necompromițător și de o vitalitate extraordinară.

Încă din primele scene, „Fury Road” vibrează cu energia unui regizor veteran, care lucrează la nivelul său de top, împingându-ne înainte fără efectele speciale ieftine sau personajele slab conturate pe care atât de des le vedem în filmele moderne de vară.

Acesta este filmul post-apocaliptic care pune capac tuturor filmelor post-apocaliptice.

Un poem stimulant în haine de blockbuster.

[…] o adevărată lecție în realizareau unui film de acțiune, frumos și inteligent și surprinzător deoarece nu se încadrează în noul curent al definiției de blockbuster.

Precum lumea pe care o crează, este un lucru de o frumoasă brutalitate.

Fury Road este o experiență cineamografică provocatoare, iar uneori frenetică.

Acest spectacol nebunesc de acțiune este atât de energic încât depășește orice alt film realizat de un regizor de 70 de ani – și reușește asta cu mai multă îndemânare decât mulți alții care au pe jumătate vârsta sa.

O aventură de acțiune ciudată și delirantă.